Administrație Economic Politică Știri locale

Silegeanu spulberă toată strategia de imagine a primarului Andrei legată de scoaterea liniilor de tramvai: ”O ruletă pe bani publici”

 


Dezafectarea infrastructurii de tramvai din municipiul Botoșani este unul dintre cele mai mari paradoxuri administrative românești. „Momentul istoric” pe care îl elogiază cu mândrie primarul Cosmin Andrei, vizând lucrările demarate pe strada Primăverii, reprezintă o decizie neinspirată din toate punctele de vedere și reflectă incapacitatea managerială a acestuia.

 

Înainte de toate, este într-adevăr o chestiune „istorică” renunțarea la o finanțare de 180 de milioane de lei, din fonduri europene, pentru reabilitarea căilor de rulare, în condițiile în care Primăria s-a angajat ireversibil să achiziționeze nouă tramvaie moderne, printr-o procedură centralizată de Ministerul Dezvoltării. Denunțarea contractului respectiv antrenează consecințe devastatoare pentru toate primăriile participante la achiziția comună, care ar fi obligate să suporte corecțiile financiare imputate și să returneze sumele cheltuite în baza proiectului. Prin urmare, în municipiul Botoșani vor fi aduse noi mijloace de transport, a căror soartă este deja pecetluită prin desființarea infrastructurii specifice. Primăria nu a comunicat vreo soluție clară pentru ca tramvaiele respective să nu devină o risipă de bani, condamnate să ruginească în curtea companiei Eltrans.

Este incredibilă relaxarea cu care edilul-șef al orașului anunță că întoarce spatele unei sume fabuloase pe care o oferă Uniunea Europeană, cunoscând implicațiile acestei decizii. Se apără vorbind despre achiziția a nouă autobuze electrice, deși intenția se află doar la nivel de proiect depus spre finanțare. Nu există nicio garanție că va fi implementat cu succes. Iar până ca respectivul obiectiv să fie îndeplinit, locuitorii municipiului Botoșani vor circula cu autobuze diesel, extrem de costisitoare și poluante.

Primăria plătește rate de circa 165.000 de lei pentru leasing-ul operațional, cost la care se adaugă cel puțin 80.000 de lei pentru combustibil. Așadar, cheltuielile se ridică la un sfert de milion de lei, în fiecare lună, doar pentru operarea autobuzelor. În plus, contractul prevede o limită de kilometri, estimând că acestea vor parcurge 50.000 de kilometri într-un an. În realitate, autovehiculele se deplasează mai bine de 180.000 de kilometri, anual, adică de patru ori mai mult decât s-a anticipat la încheierea contractului de leasing. Iar ce-i în plus se plătește cu 2,5 lei pe kilometru. Cu alte cuvinte, botoșănenii plătesc circulația cu autobuzul în regim de taxi. Primăria acumulează deja datorii, iar furnizorul va decide, cel mai probabil, să-și ia autobuzele înapoi.

Pe scurt, există mari probleme legate de transportul public în municipiul Botoșani. Niciun argument nu poate scuza lipsa de viziune a primarului, care angajează cu bună știință o mulțime de riscuri pe banii și nervii contribuabililor. Nu mai pomenesc despre inoportunitatea perioadei alese pentru demararea lucrărilor de dezafectare, care vor cauza adevărate convulsii în trafic când va începe noul an școlar. Nu mai pomenesc despre faptul că, prin această decizie, municipiul Botoșani se exclude din rândul puținelor orașe din țară care se bucură de astfel de posibilități. Tramvaiele au rolul de asigura coloana vertebrală a unui oraș, au o capacitate de găzduire net superioară autobuzelor, sunt mult mai practice din punct de vedere al fluidizării traficului, sunt mai rezistente și sustenabile, iar costul de operare per călător este mult mai mic.

Însă comparația, imaginea de ansamblu, riscurile și datele concrete ale problemei nu au valoare în ochii unui edil setat să repete obsesiv „este prea mare cofinanțarea, este prea târziu”. Dacă primarul ar fi avut capacitate managerială și interes real pentru binele comunității, din momentul în care a preluat conducerea ar fi găsit soluții să implementeze acest proiect major, botoșănenii s-ar fi bucurat de transport propriu, sigur și de calitate la finele anului 2023. Însă „momentul istoric” pe care l-a preferat Cosmin Andrei nu face decât să arunce municipiul Botoșani într-un joc a cărui miză este încă necunoscută. O ruletă pe bani publici.

Cătălin SILEGEANU, om de afaceri