Economic

Oficial: în Botoșani salarii mai mici, inflație mai mare, producție industrială în scădere, doar mai mulți salariați 

Luna iulie din 2019 a adus scăderi pe bandă rulantă în județul Botoșani la indicatori economici pe care mediul de business ar fi vrut să fie pe plus și în ciuda tuturor declarațiilor oficialilor care anunță doar creștere economică. 

Comparând indicii producției industriale, salariile, prețurile și numărul de salariați doar acest ultim indicator este pozitiv pentru economia județului Botoșani. 

Potrivit Direcției Județene de Statistică luna iulie a adus vești preponderent negative pentru economia locală. Nu e de mirare ca la nivelul județului Botoșani să fie astfel de rezultate economice, în timp ce în alte județe din țară mediul de business chiar duduie. 

În 2019, ca și în 2018, 2017, 2016 și 2015, nu a început niciun șantier de modernizare a vreunui tronson de drum național, cel spre Iași, cel mai important, fiind în licitație de doi ani, iar cel spre Vama Stânca abia a fost scos la licitație.

În ultimii ani în județul Botoșani cel mai important eveniment economic a fost deschiderea, după mai bine de 6 ani de la începerea șantierului, a Aquapakului Cornișa, unde și acolo aproape 70% din fondurile cheltuite au fost din bugetul Primăriei și nu 50-50% cu fonduri europene cum s-a vrut inițial.

 



 

CÂŞTIGURILE  MEDII SALARIALE

Câştigul salarial mediu brut în luna iulie 2019 a fost de 4401 lei/salariat, în scãdere cu 126 lei  faţã de iunie 2019 .

Câştigul salarial mediu net în luna iulie  2019 a fost de 2732  lei/salariat, în scãdere cu 73 lei faţă de iunie 2019.

Câştigul salarial mediu brut realizat în iulie 2019 la nivelul judeţului Botoşani este mai mic cu 690                  lei/salariat faţă de media pe ţară, iar câştigul salarial mediu net mai mic cu 387 lei/salariat.

 

NUMĂR DE SALARIAȚI

Efectivul salariaţilor din judeţul Botoşani, la sfârşitul lunii iulie 2019 a fost de 56719 persoane mai mare cu 82 persoane faţã de luna iunie 2019 şi  mai mare cu 329 persoane faţă de iulie  2018.

 



 

 

INFLAȚIA

Comparând 2019 cu 2018, inflația este mai mare. 

Preţurile de consum au scãzut  cu 0,20 % în luna iulie 2019 faţă de luna iunie 2019, a crescut cu 2,77% faţã de decembrie 2018 şi a crescut cu 4,12 % faţã de iulie 2018. :

 

PRODUCȚIE INDUSTRIALĂ

Indicii producției industriale sunt cu 9,5% mai mici în iulie 2019 față de iulie 2018 și cu 1,8% mai mici în primele șapte luni comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. 

Indicii cifrei de afaceri sunt cu 4,4% mai mici iulie comparație cu iulie și cu 9,9% pe primele șapte luni. Creșteri sunt doar comparând iulie 2019 cu iunie 2019. 

 

EXPORTURI ȘI IMPORTURI 

ţii exportatori cu sediul în judeţul Botoşani , în luna mai 2019 a fost de 28327  mii euro FOB, cu 5,01% mai mic decât în luna corespunzătoare a anului 2018. Cea mai mare pondere în volumul mărfurilor exportate le deţin materiile textile şi articolele din acestea (inclusiv articole de îmbrăcăminte şi accesorii) 84,72%.

Volumul importului pentru agenţii importatori cu sediul în judeţul Botoșani, în luna mai 2019 a fost de 23664 mii euro CIF, cu 6,04% mai mic decat în luna corespunzătoare a anului 2018. Cea mai mare pondere în volumul mărfurilor importate le deţin materiile textile şi articolele din acestea 71,57 % .

SURSA DATE: Direcția Județeană de Statistică Botoșani