
Social-democrații botoșăneni susțin că au început identificarea și evaluarea proiectelor de investiții la nivel local care ar putea primi finanțare prin Legea Parteneriatului Public Privat.
Deputatul botoșănean Marius Budăi, președintele Comisiei de Buget Finanțe Bănci din Camera Deputaților, a declarat că sunt purtate discuții atât cu autoritățile locale, cât și cu reprezentanții mediului de afaceri.
Acesta a precizat că se caută proiecte care să aduc plus valoare economică județului și care pot fi derulate în comun autorități-firme private.
”Suntem în faza de identificare-evaluare a proiectelor de investiții locale care pot fi finanțabile prin Parteneriat Public-Privat. Am trecut de la Lege la a identifica proiectele, iar în prima jumătate a anului viitor vom prezenta proiectele. Acum suntem în idetificarea proiectelor care pot fi finanțate astfel și am avut o discuție interesantă cu mai multe persoane, inclusiv cu președintele Camerei de Comerț”, a declarat deputatul Marius Budăi.
Acesta a precizat că investițiile în infrastructura rutieră a județului, de la drumurile comunale, la cele județene și naționale, extinderile de apă-canal, trebuie dublate de investiții care să genereze creșterea mediului de afaceri , a numărului locurilor de muncă și a veniturilor salariaților.
