Târgul agricol de la Popăuți continuă să fie cea mai mare serbare câmpenească organizată în județul Botoșani, iar Ionică Nechifor, principalul organizator, a demonstrat asta și la ediția din acest an. Mii de participanți au fost astăzi la Târgul agricol de la Popăuți, parcarea pusă la dispoziție de organizatori a fost umplută rapid, motiv pentru care vizitatorii au parcat încă de la intersecția drumului național cu drumul județean spre Roșiori, dar și pe drumurile agricole din preajma Stațiunii Popăuți.
Vremea excelentă plus concertul trupei Plăieșii au umplut la refuz zona de târg de la Popăuți, evenimentul fiind organizat de Asociația Moldoovis și Primăria Răchiți, condusă de Florin Bulgaru.
”Vreau să-i felicit pe fermieri pentru că sunt aici an de an și pentru că rezistă. Și vreau să vă îndem să îi susțineți pe fermierii din botoșani și regiunea Moldovei, să consumați produsele lor și să putem rezista în continuare și să nu fim dependenți de importuri”, a declarat Ionică Nechifor.
Dacă sâmbătă a avut loc o paradă canină, duminică a avut loc o paradă a berbecilor, iar crescătorii de ovine și bovine au fost premiați pentru cele mai frumoase exemplare aduse la târg.
Vizitatorii și-au putut delecta privirile cu câteva exemplare superbe de cai, dar și cu gâini de rasă.
Grătarele și ceunele au fost forjate în cele două zile de târg de la Popăuți, iar pe scenă a avut loc un adevărat regal de muzică populară apreciat de împătimiții acestui gen.
Și cum era de așteptat, unde sunt mii de persoane care se simt bine la o astfel de serbare câmpenească, au apărut și politicienii. PNL și PSD au mers în echipe separate și la distanță de aproape o oră una față de cealaltă, însă la final liderii celor două partide s-au întâlnit pe scena festivalului pentru a transmite mesaje fermierilor.
George Simion, de la AUR, a venit și el de la București special pentru acest eveniment și a fost însoțit de cei doi parlamentari AUR Botoșani, precum și de mai mulți membri, fiind primit cu mare bucurie de mai toți fermierii prezenți la târgul de la Popăuți.
Simion nu a fost invitat pe scena alături de liderii PSD și PNL.
Doina Federovici, președintele Consiliului Județean, prefectul Sorin Cornilă, ministrul Muncii Marius Budăi, secretarul de stat Eduard Mititelu, senatorul Lucian Trufin și deputatul Costel Șoptică au fost invitații lui Ionică Nechifor care au ținut discursuri în fața fermierilor botoșăneni și care și-au manifestat susținerea pentru munca acestora și pentru produsele fabricate în Botoșani.