Administrație

Primăria Corni vrea să combată abandonul școlar din Balta Arsă printr-un after-school unde elevii vor primi o masă caldă

O finanțare de jumătate de milion de euro va atrage Primăria Corni de la Ministerul Familiei pentru construirea și dotarea unui centru de zi tip after-school unde elevii vulnerabil din grupul țintă să primească și o masă caldă.

”Mâine voi merge la București pentru a semna contractul de finanțare cu Ministerul Familiei pentru construirea unui centru de zi pentru copii la Balta Arsă, fiind o localitate mai defavorizată. La proiect avem o contribuție de 15% din bugetul local, restul din fonduri PNRR. Va fi o clădire nouă cu dotări unde după terminarea orelor de curs copiii vor putea să își facă temele și să primească o masă caldă”, a declarat Valerian Vărvăruc, primarul comunei Corni, într-o emisiune la Tele M.

 60 de copii vor primi la acest centru o masă caldă.

”Este un mijloc prin care putem preveni abandonul școlar”, a mai spus primarul Vărvăruc.

Finanțarea de la Ministerul Familiei va fi folosită doar pentru construcția clădirii și dotarea ei, urmând ca Primăria să depună proiecte pe alte linii de finanțare pentru a asigura funcționarea centrului.