Administrație

Un primar din județul Botoșani a demisionat după ce a pierdut procesul cu ANI

În cursul dimineţii, domnul Mihai Petria, primarul comunei Tudora, a înregistrat demisia de funcţie, în contextul deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de ieri, care a respins recursul declarat de alesul local la sentinţa Curţii de Apel Suceava în privinţa stării de incompatibilitate.

Starea de incompatibilitate a fost constatată de către inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate prin decizia emisă în septembrie 2015.

 

Potrivit legislaţiei, urmează ca prefectul Dan Şlincu să emită un ordin prin care să ia act de demisia lui Mihai Petria.

 



 

Demisia va intra în vigoare de la data de 4 mai 2018, urmând ca din acel moment conducerea Primăriei comunei Tudora să fie preluată de viceprimarul Gheorghe Ţigănaşu. Mihai Petria va reveni în funcţia de funcţionar al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură, post ce fusese suspendat pe perioada desfăşurării mandatelor de primar.

 

Comunicat de presă Cancelaria Prefectului

 

loading…