Administrație Știri locale

Flutur a pus Nova Apaserv, Elsaco și Conrec să repare drumurile proaste de la periferie unde se lucrează la apă și canalizare

Miercuri la ora 12.00, în sala mare a Primăriei Botoşani a avut loc o şedinţă cu privire la situaţia botoşănenilor care locuiesc pe străzile pe care se fac lucrări de apă şi canalizare.

 

La ședința convocată de primarul Cătălin Flutur au participat reprezentanţii Elsaco, respectiv Valeriu Iftime, preşedintele CA, Viorel Iliuţă, directorul general, şi Cornel Iurac, cel care coordonează lucrările, Mihai Vrăjitoriu, directorul general al Conrec.

 

Din partea operatorului de apă Nova Apaserv au participat Cătălin Fetcu, director tehnic, Bogdan Corneschi, manager UIP. De asemenea, în sală a fost prezent şi un reprezentant al botoşănenilor care locuiesc pe strada Tomis.

 



 

”Şi de această dată, le-am solicitat reprezentanţilor constructorului (Elsaco) şi beneficiarului (Nova Apaserv) să găsească DE URGENŢĂ o soluţie pentru ca botoşănenii care locuiesc în acele zone să aibă o cale de acces spre locuinţe. Le-am atras atenţia celor prezenţi că din cauza stării deplorabile în care se află străzile este aproape imposibil accesul autospecialelor de la ISU sau ambulanţei”, a declarat primarul Cătălin Flutur.

 

 

 

În final, s-a stabilit ca utilajele firmei care execută lucrarea să intre cât mai repede pe străzile afectate de topirea zăpezii. De asemenea, pe străzile în discuţie va fi adusă din nou piatră spartă care va fi nivelată cu autogrederul.

 

 

loading…