Administrație

Un ministru şi ambasadorul Italiei au dat la Botoşani startul unei campanii pentru informarea milioane de români

Un program naţional a fost lansat la Botoşani şi vizează milioane de români. Andreea Păstîrnac, ministrul pentru românilor de pretutindeni, alături de Marco Giungi, ambasadorul Italiei în România, au dat startul campaniei naţionale “Informare acasă! Siguranţă în lume”. Programul este destinat românilor care vor să lucreze, să înveţe sau să studieze în străinătate pentru a afla drepturile şi obligaţiile pe care le au în fiecare ţară, dar şi oportunităţile pe care le au dacă vor să revină în România pentru a munci şi pentru a-şi relua rolul în societatea românească.

“Astăzi pe piaţa muncii din România sunt multe oferte la salarii foarte bune, comparabile cu cele din afară. Nu în toate domeniile, dar în multe… Noi le recomandăm românilor din străinătate să nu ajungă în situaţii extreme, dificile, pentru că de multe ori la consultele noastre se ajunge cu situaţii extreme care sunt greu de rezolvat. Vrem să extindem linia verde pentru a putea da consultanţă de la început, pentru aceste aspecte care par minore dar care îl vor proteja pe cel care pleacă să trăiască pentru o periodă în străinătate de angajatorul care să profite de faptul că nu ştie limba sau legislaţia”, a declarat ministrul Păstîrnac.

În Italia sunt peste 1,2 milioane de români, oficial, iar ambasadorul italian a precizat că ignoranţa este exploatată peste tot şi că drepturile civile sunt universale.

“La acest eveniment am venit cu încredere şi bucurie. Niciodată oamenii nu sunt exploataţi, ci ignoranţa este exploatată. În Italia ca şi în România, drepturile civile sunt universale. Şi drepturile civile includ dreptul la avea un salariu minim, un program de muncă cu un maxim de ore, la condiţii minime şi demnitate”, a declarat ambasadorul Marco Giungi.

Din delegaţia de la Botoşani a mai făcut parte Mihai Chirica, secretar de stat din Ministerul Afacerilor Interne, Maximilian- Alex Nicolae, directorul Agenţiei Naţionale împotriva Traficului de Persoane, secretarul de stat Graţiela Drăghici de la Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale şi Cristian Teodorescu- Rusoiu din Departamentul Consular al Ministerului de Externe.

Alături de oficialii naţionali au fost şi prefectul Dan Şlincu, Liviu Toma, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, senatorul Doina Federovici, deputaţii Tamara Ciofu, Mihaela Huncă, Marius Budăi, Răzvan Rotaru şi Costel Lupaşcu.

Campania lansată în Botoşani ca judeţ pilot va fi demarată, tot azi, şi în Suceava şi Neamţ.