Prima pagină » Cătălin Flutur a anulat marșul de astăzi din cauza exploziei de la Dedeman
Politică

Cătălin Flutur a anulat marșul de astăzi din cauza exploziei de la Dedeman

Dragi botoșăneni,

Dacă mai era nevoie, viața ne-a demonstrat încă o dată cât de imprevizibilă este. Cu bune, dar, iată, și cu necazuri, gândindu-mă acum la accidentul care s-a produs în această dimineață la Magazinul Dedeman Botoșani.

Recent, am încheiat o ședință convocată de urgență cu membrii echipei de campanie, în urma căreia am decis ANULAREA MARȘULUI de astăzi, care era programat pentru ORA 17.00, cu plecare din Piața Revoluției.

Mulțumindu-le anticipat, rog pe TOȚI BOTOȘĂNENII care și-au planificat participarea la acțiunea noastră electorală să înțeleagă faptul că decizia este luată în semn de compasiune pentru VICTIMELE acestui cumplit accident, de respect și susținere pentru FAMILIILE lor, precum și pentru întregul COLECTIV de angajați ai acestei importante unități comerciale.

Dincolo de cauze, rămân efectele dureroase și greu de depășit. Regretăm nespus acestă situație și transmitem tot sprijinul nostru celor aflați acum în suferință.

Pentru cei răniți care trec prin momente critice, dar și pentru apropiații lor,

Cu sinceră înțelegere și apropiere sufletească,

Cătălin Flutur

Video