Prima pagină » Cătălin Silegeanu va revitaliza Centrul Istoric după modelele de succes din marile orașe
Politică

Cătălin Silegeanu va revitaliza Centrul Istoric după modelele de succes din marile orașe

Candidatul AUR la Primăria municipiului Botoșani, Cătălin Silegeanu, anunță un proiect ambițios pentru revitalizarea Centrului Istoric, care poate deveni un pol de atracție turistică și economică printr-un parteneriat eficient între Primărie și societatea civilă.

„Municipiul Botoșani este singurul oraș din regiunea Moldovei al cărui Centru Istoric este inclus în patrimoniul cultural național, ansamblul urban fiind declarat prin Legea 5/2000 sit de arhitectură medievală”, a declarat Cătălin Silegeanu.

El critică lipsa de interes a administrațiilor anterioare față de Centrul Vechi și consideră că lucrurile realizate până acum sunt insuficiente.

„Niciunul dintre conducătorii succedați la putere în perioada postdecembristă nu s-a preocupat cu adevărat de acest centru. Lucrurile făcute în perioada administrației actuale reprezintă prea puțin: un spațiu în care s-au pus câteva panouri, televizoare și manechine, generos declarat ca fiind muzeu multimedia, nu va atrage prea mulți curioși nici după acreditare, dacă nu se aduce o îmbunătățire majoră întregului ansamblu urban”, este de părere Cătălin Silegeanu.

Candidatul AUR propune o strategie de revitalizare reală, inspirată de modelele de succes din orașe precum Oradea, Sibiu, Brașov, Timișoara și Curtea de Argeș. Planul său include investiții masive și reorganizarea din temelii a zonei. Împreună cu specialiștii, acesta va evalua toate imobilele administrate de Primărie, pentru ca actualii chiriași să fie relocați până la construirea unor noi blocuri ANL.

„Imediat ce avem soluții pe masă, chiriașii vor fi somați să elibereze în cel mai scurt timp Centrul Vechi”, a precizat Silegeanu. În paralel, se va organiza o consultare publică pentru a discuta restituirea sumelor achitate de proprietari și acordarea de compensații și asistență pentru relocare.

Candidatul AUR își dorește să transforme Centrul Vechi într-o zonă exclusiv turistică și economică, cu monumente înfrumusețate, restaurante selecte, evenimente culturale și proiecte educaționale derulate în parteneriat cu organizațiile de tineret.

„Centrul Vechi poate deveni, periodic, scena unor piese de teatru, a unor concerte susținute de Filarmonică sau chiar un cinematograf în aer liber, care ar reuni comunitatea sub egida îmbogățirii culturale sau pur și simplu pentru socializare. Avem soluțiile potrivite și continuăm să le prezentăm comunității. Pentru ca planurile să devină realitate, botoșănenii trebuie să voteze poziția nr. 1 pe buletinele de vot la Primărie și Consiliul Local”, a conchis Cătălin Silegeanu.

(Comandat de Alianța pentru Unirea Românilor, Cod Mandatar Financiar 21240330).

Video