Prima pagină » Vor fi scoase TOATE scuarurile de tramvai de pe Calea Națională, dalele de pe Sucevei și tronsonul din față Decathlon
Administrație Știri locale

Vor fi scoase TOATE scuarurile de tramvai de pe Calea Națională, dalele de pe Sucevei și tronsonul din față Decathlon



Primarul Cosmin Andrei anunță eliminarea scuarurilor de tramvai de pe strada Calea Națională, scoaterea dalelor de tramvai de pe strada Sucevei și Bulevardul Mihai Eminescu, tronsonul din față Decathlon, și înființarea unui nou sens giratoriu la intersecție Bulevardul Eminescu și Sucevei.

După încheierea noului contract de întreținere a drumurilor din municipiul Botoșani pentru următorii patru ani, Primăria va demara proiectele anunțate astăzi de primarul Cosmin Andrei într-o conferință de presă în care a detaliat proiectele de investiții din 2023.

”Pe strada Sucevei vom scoate dalele de tramvai, vom dezafecta scuarurile și vom asfaltat partea carosabilă, apoi tronsonul de pe Bulevardul Eminescu unde tramvaiul nici nu a circulat și se prezintă destul de afectat, și vom amenaja un sens giratoriu, după proiectare și autorizația de construcție”, a declarant primarul Cosmin Andrei.

În 2022, Primăria a scos integral liniile de tramvai și scuarurile de pe strada Primăverii. Despre scoaterea liniilor de tramvai de pe strada Calea Națională, primarul Andrei a precizat că se va face etapizat, în funcție de fondurile avute la dispoziție, dar a lăsat să se înțeleagă faptul că în 2023 nu vor începe astfel de lucrări.

Licitația pentru întreținerea drumurilor din municipiul Botoșani în următorii patru ani a fost câștigată de compania Conrec SA, pentru 58 milioane lei, dar până la semnarea contractului trebuie să treacă acele zece zile în care se pot depune contestații de către celelalte firme care au licitat.