Prima pagină » Cosmin Andrei despre proiectele de 12 milioane euro prin PNRR: oportunități de finanțare pentru dezvoltarea municipiului Botoșani
Administrație Economic Știri locale

Cosmin Andrei despre proiectele de 12 milioane euro prin PNRR: oportunități de finanțare pentru dezvoltarea municipiului Botoșani



Primarul Cosmin Andrei a declarat că municipiul Botoșani va atrage 12 milioane de euro finanțări prin Planul Național de Redresare și Reziliență, iar proiectele spre care vor merge finanțările vor schimba urbea.

”Căutăm și identificăm oportunități de finanțare pentru dezvoltarea municipiului Botoșani. Vom depune mai multe proiecte pe Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), cu o valoare totală de peste 12 milioane de euro, după ce am primit și votul de încredere în acest sens, în ședința ordinară a Consiliului Local de miercuri. Ne axăm pe transportul în comun durabil și nepoluant, care va alinia orașul la nivelul celor care au făcut pași importanți în acest sens”, a declarat primarul Cosmin Andrei.




Acesta a precizat că prin „Modernizarea transportului public la Municipiul Botoșani prin achiziția de autobuze ecologice”, pe Obiectivul Specific „Înnoirea parcului de vehicule destinate transportului public (achiziția de vehicule nepoluante)”, municipalitatea va solicita achiziția a 11 autobuze electrice (4,4 milioane euro), amenajarea a 4 stații de încărcare rapide și 11 stații de încărcare standard, valoarea totală a proiectului fiind de 5,3 milioane euro.

”Satisfacem astfel nevoia cetățenilor de a avea mijloace de transport în comun nu doar în oraș ci și în localitățile limitrofe și ascultăm și vocea majorității botoșănenilor, care a solicitat autobuze electrice. Ne dorim digitalizarea transportului public de călători prin achiziția și implementarea de automate de emitere tichete călătorii, încărcare carduri, software și hardware, sisteme numărare călători, sisteme supraveghere video, etc. Valoarea proiectului este de 1.075.000 euro”, a completat edilul șef.

 

Pentru întâmpinarea nevoii bicicliștilor din municipiu, Primăria vrea să înființeze un circuit de piste de biciclete, pe 3 trasee pe o lungime de 11 kilometri, cu o valoare a proiectului de 1,8 milioane de euro.

 

”Nu pierdem din vedere nici necesitatea construcției de noi locuințe. Avem și în acest sens un proiect pregătit, de 4,2 milioane de euro, pentru construcția a 58 de apartamente cu 2 sau 3 camere. Vom mai depune proiecte și în ce privește renovarea energetică a clădirilor publice, în special instituțiile de învățământ”, a completat Cosmin Andrei despre finanțările prin PNRR care urmează să fie atrase în municipiul Botoșani.