Prima pagină » Macaleți, ieșire dură față de verii Flutur: ”Vreau să fac pentru Botoșani, nu să dau bani pentru Suceava”
Administrație

Macaleți, ieșire dură față de verii Flutur: ”Vreau să fac pentru Botoșani, nu să dau bani pentru Suceava”

Costică Macaleți, președintele Consiliului Județean Botoșani
Costică Macaleți, președintele Consiliului Județean Botoșani

Criticat pentru că nu a inclus și Consiliul Județean în Clusterul de dezvoltare regională Suceava-Botoșani prin care se încearcă atragerea de fonduri europene pentru firme și administrație în regiune, Costică Macaleți a fost critic față de verii Cătălin Flutur și Gheorghe Flutur, primarul din Botoșani, respectiv președintele Consiliului Județean Suceava.

Social-democratul Costică Macaleți susține că deși Gheorghe Flutur de la Suceava a venit de două ori la el în birou nu i-a fost propusă aderarea CJ-ului din Botoșani la Clusterul care pare administrat de verii Flutur.

Macaleți îl acuză pe președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, că a vrut să acumuleze capital politic încercând să-și promoveze imaginea de lider regional.



 

 

”În primul rând eu nu am fost la întâlnirea de la Botoșani de săptămâna trecută pentru că nu am fost invitat. Nici eu și nici Consiliul Județean Botoșani nu am primit o documentație pentru a adera la acest cluster. Domnul Gheorghe Flutur a venit la mine în birou cu alte treburi, anunțând presa. A venit să facă politică pe pielea Consiliului Județean. Eu sunt câine bătrân în manevre din acestea și nu am înghițit-o că nu înghit tot felul de lucruri de genul acesta. Dacă este cazul intrăm și în clusterul de la Salcea dar deocamdată nu avem niciun fel de invitație, nu s-a făcut niciun demers să intrăm”, a declarat Costică Macaleți.

 

loading…

 

Apoi, acesta susține că asocierea Suceava-Botoșani în clusterul realizat de verii Flutur ar avantaja Suceava și nu Botoșani deoarece investițiile se vor realiza în județul vecin.

”Se vor atrage fonduri pentru județul Suceava. Eu vreau să fac pentru Botoșani, nu să dau bani pentru Suceava. O asociere de genul acesta însamnă ca CJ Botoșani să dea bani de dezvoltare la Suceava și parcă nu cade prea bine. Da, domnul Flutur avea mare dreptate, ar trebui să renunțăm la orgolii. Sună foarte bine, dar practic trebuie ca ambele părți să aibă de câștigat dintr-o astfel de asociere, altfel îți lasă un gust amar”, a completat Costică Macaleți.




La începutul săptămânii trecute, Flutur de la Suceava, Flutur de la Botoșani, reprezentanții Camerelor de Comerț din Botoșani și Suceava, oameni de afaceri au fost prezenți la sediul Primăriei Botoșani pentru o ședință a Clusterului de Dezvoltare Regională. Deocamdată sunt simple discuții, așa cum au fost și cele în asocierea denumită Arealul Botoșani Suceava, deoarece nu există încă ghiduri de finanțare pentru atragerea fondurilor europene deși există alocări de bani pentru astfel de forme asociative. Proiectul prevede construirea în Suceava a unei zone pentru firmele din cele două județe vecine dar și proiecte pe care administrațiile locale din cele două județe ar trebui să le implementeze individual.

 

Loading…