Prima pagină » În USL Botoşani nu s-au finalizat negocierile pentru alegeri

În USL Botoşani nu s-au finalizat negocierile pentru alegeri

PNL şi PSD încă nu au ajuns la o înţelegere privind candidaturile sub umbrela USL în şapte comune din judeţul Botoşani. Liderii PSD Botoşani susţin că negocierile sunt în plină desfăşurare cu liberalii şi că este posibil ca în orice moment să fie stabilite fie candidaturi comune, fie separate. Chiar dacă mai sunt câteva zile până la depunerea candidaturilor, PSD şi PNL continuă să facă sondaje de opinie pentru a stabili candidaţii cei mai buni.

„Negociem! Suntem în pline negocieri. Este mai bine să se meargă împreună pe liste comune, dar s-ar putea să avem candidaţi separaţi. Este o chestiune de ore, oricând se poate lua o decizie”, a declarat senatorul Gheorghe Marcu, liderul PSD Botoşani.

Până acum, USL nu există în comunele Avrămeni, Cândeşti, Copălău, Coţuşca, Leorda, Ripiceni şi Roma deoarece acolo, cel mai probabil PSD şi PNL vor avea candidaţi separaţi.

Verginel Gireadă, vicepreşedintele PNL, a declarat că în aceste comune s-ar putea merge pe varianta listelor separate pentru ca cele două partide să nu-şi piardă membrii nemulţumiţi de candidatura pe liste comune. Asemenea situaţii s-au întâmplat în mai multe comune din Botoşani, cum ar fi Suliţa sau Curteşti, unde candidaţii care nu au prins locuri la USL au plecat la UNPR sau PDL. 

banulbotosanean@yahoo.com
YM: banulbotosanean
(BanulBotosanean.ro)