Prima pagină » Bătrână rănită într-un accident provocat de un ieşean

Bătrână rănită într-un accident provocat de un ieşean

O botoşăneancă de 72 de ani a fost rănită, sâmbătă, într-un accident rutier provocat de un ieşean. Şoferul din municipiul învecinat nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism condus de un botoşănean, în care se afla bătrâna. Ieşeanul este acum cercetat de oamenii legii.

 

„La data de 21 aprilie, în jurul orei 14.35, Ilie Ş., de 61 de ani, din municipiul Iaşi, în timp ce conducea un autoturism pe strada Iuliu Maniu din municipiul Botoşani, ajungând la intersecţia cu strada Petru Rareş, nu a respectat semnificaţia indicatorului ”Oprire” şi nu a acordat prioritate de trecere autoturismului condus regulamentar pe artera prioritara de Vasile A., de 64 de ani, din municipiul Botoşani, împrejurarea în care cele două autoturisme au intrat în coliziune”, a declarat Daniela Gheorghiescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Botoşani.

Din accident a rezultat vătămarea corporală a Anei S., de 72 de ani, din municipiul Botoşani, pasageră în autoturismul condus de Vasile A., care a fost transportatăla SpitalulJudeţean Botoşani, unde a primit îngrijiri medicale, fără a rămâne internată.

Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative în ambele cazuri; celor doi le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Faţă de Ilie Ş. se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

banulbotosanean@yahoo.com
YM: banulbotosanean
(BanulBotosanean.ro)

GIF 15 seconds change

GIF 15 seconds change