Prima pagină » Persoanele cu handicap din judeţ călătoresc gratuit cu tramvaiul în Botoşani

Persoanele cu handicap din judeţ călătoresc gratuit cu tramvaiul în Botoşani

Primăria Botoşani a luat decizia, la solicitarea Asociaţiei Nevăzătorilor din România, să acorde gratuitate la călătoriile cu tramvaiul pentru persoanele nevăzătoare şi cele cu alte tipuri de handicap care îşi au domiciliul în judeţul Botoşani dar în alte localităţi decât municipiul reşedinţă de judeţ.

„Persoane cu handicap de gradul I vor călători gratuit cu mijloacele de transport ale Primăriei. Sunt 30 de nevăzători din afara municipiului reşedinţă de judeţ şi alte persoane cu alte tipuri de handicap. Am analizat şi ne permitem aceste costuri”, a declarat primarul Cătălin Flutur.

Edilul-şef nu a precizat o sumă exactă a efortului bugetar depus de municipalitate pentru această facilitate acordată persoanelor cu handicap din afara municipiului reşedinţă de judeţ.

banulbotosanean@yahoo.com
YM: banulbotosanean
(BanulBotosanean.ro)