Prima pagină » Zi de foc pentru pompierii botoşăneni

Zi de foc pentru pompierii botoşăneni

Ziua de 26 martie a fost una de foc pentru pompierii botoşăneni solicitaţi să intervină pentru stingerea a 14 incendii şi acordarea primului ajutor şi transportul a 8 persoane, cu diferite afecţiuni, la spital. Trei dintre incendii au fost stinse până la sosirea echipajelor inspectoratului de către membrii serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă.

Acţiunea intenţionată, autoaprinderea şi igienizarea terenurilor prin arderea resturilor vegetale au aprins vegetaţia uscată de pe 15 ha de mirişti de pe raza localităţilor Dorohoi, Şendriceni, Hilişeu Horia, Văculeşti, dar şi mai multe deşeuri (hârtie, carton, plastic, vată minerală,etc.) depozitate în diferite locaţii din municipiile Botoşani si Dorohoi.
La Hilişeu Horia, un foc aprins pentru distrugerea resturilor vegetale s-a transformat într-un incendiu care a mistuit cca. 5 tone de furaje şi o anexă din gospodăria unui localnic. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani a fost sesizat despre producerea incendiului puţin înainte de ora 17.00. Pentru stingerea incendiului au intervenit 22 de subofiţeri şi un ofiţer din cadrul Detaşamentului de Pompieri Dorohoi, cu două autospeciale cu apă şi spumă. Valoarea totală a pagubelor a fost estimată le 4.000 de lei. S-au salvat şi protejat bunuri materiale în valoare de 25.000.
Inspectorii de prevenire din cadrul I.S.U. Botoşani în colaborare cu reprezentanţi ai Comisariatului Judeţean Botoşani al Gărzii Naţionale de Mediu continuă să verifice, identifice şi să aplice sancţiuni proprietarilor terenurilor afectate de incendii/arderi necontrolate ori autorităţilor locale responsabile. Ieri, alţi 9 botoşăneni au fost sancţionaţi contravenţional pentru nerespectarea legislaţiei de prevenire a incendiilor şi de mediu în vigoare. Valoarea amenzilor se ridică la 5.000 de lei.
„Reamintim că, în conformitate cu prevederile art. 96 pct. 9 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului „proprietarii şi deţinătorii de terenuri, cu titlu sau fără titlu, au obligaţia de a nu arde miriştile, stuful, tufărişurile sau vegetaţia ierboasă, fără acceptul autorităţii competente pentru protecţia mediului şi fără informarea în prealabil a serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă”. Încălcarea acestei obligaţii constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 3.000 lei la 6.000 lei, pentru persoane fizice şi de la 25.000 lei la 50.000 lei, pentru persoane juridice”, a declarat plutonier major Dorina Lupu, purtător de cuvânt .

banulbotosanean@yahoo.com
YM: banulbotosanean
(BanulBotosanean.ro)