Prima pagină » An istoric pentru comuna Mihălăşeni: drumuri asfaltate, şcoli noi, reţea de apă

An istoric pentru comuna Mihălăşeni: drumuri asfaltate, şcoli noi, reţea de apă

2012 reprezintă cel mai bun an din istoria comunei Mihălăşeni din punct de vedere al investiţiilor publice. Primarul Loredan Buraga a declarat că în acest an vor fi asfaltaţi 7 km de drum comunal, va fi dată în folosinţă reţeaua de apă, va fi construită o şcoală şi o bază sportivă, un after-school şi va fi reabilitat căminul cultural.

„Pe măsura 322 avem un proiect de 2,5 milioane de euro bani europeni cu care în acest an finalizăm de asfaltat 7 kilometri de drum între Mihălăşeni şi Negreşti şi Mihălăşeni-Sarata. În aceiaşi bani construim un after-school, o bază sportivă multifuncţională şi reabilităm căminul cultural. Totodată, în acest an începe şi construcţia unei şcoli, clasele V-VIII, în Mihălăşeni, printr-un proiect al Băncii Mondiale”, a declarat primarul Loredan Buraga.

Acesta a precizat că momentan se lucrează şi la bazinele necesare reţelei de apă potabilă a comunei. „Sper ca până în iunie să reuşim să punem în funcţiune şi reţeaua de apă a comunei, care se face printr-un proiect cu finanţare guvernamentală în valoare de 52 miliarde lei vechi din care am primit jumătate şi urmează să primim şi restul. După ce punem în funcţiune reţeaua de apă depunem şi proiectul pentru realizarea unui sistem de canalizare şi epurare, proiectul este realizat doar trebuie să-l depunem după ce dăm în folosinţă reţeaua de apă”, a completat primarul comunei Mihălăşeni.

În această perioadă se finalizează şi proiectul de împădurire a 92 de hectare de teren în comuna Mihălăşeni, anul acesta fiind plantaţi puieţii pe ultimii zece hectare prinşi în proiectul Consiliului Judeţean realizat cu finanţare de la Fondul de Mediu.

banulbotosanean@yahoo.com
YM: banulbotosanean
(BanulBotosanean.ro)

GIF 15 seconds change

GIF 15 seconds change