Prima pagină » DGASPC a câştigat procesul de 110 miliarde lei vechi cu Curtea de Conturi

DGASPC a câştigat procesul de 110 miliarde lei vechi cu Curtea de Conturi

Salariaţii din asistenţă socială rămân cu 2,5 milioane euro în buzunar! Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului a câştigat în instanţă procesul prin care Camera de Conturi Botoşani imputa suma de 110 miliarde lei vechi şi cerea ca aceşti bani să fie recuperaţi de la angajaţi.

Liviu Rădăşanu, directorul DGASPC, a declarat că procesul a fost câştigat la Curtea de Apel Suceava şi că, probabil, Curtea de Conturi va ataca sentinţa şi procesul va fi judecat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

„Este vorba despre mai multe sporuri pe care instituţia noastră le-a acordat salariaţilor ca efect al fostului contract colectiv de muncă şi a căror valoare totală ne-a fost imputată de Curtea de Conturi. Noi am câştigat procesul la Curtea de Apel Suceava”, a declarat Liviu Rădăşanu. Dacă acest proces ar fi fost pierdut în instanţă, salariaţii DGASPC ar fi trebuit să restituie contravaloare de 110 miliarde lei vechi.

banulbotosanean@yahoo.com
YM: banulbotosanean
(BanulBotosanean.ro)