Prima pagină » Botoşăneancă salvată din mâinile proxeneţilor în Vama Borş

Botoşăneancă salvată din mâinile proxeneţilor în Vama Borş

Trei bărbați și o femeie, suspectaţi că au constituit un grup infracţional cu scopul de a trafica tinere în vederea practicării prostituţiei, au fost prinşi de polițiștii bihoreni în Vama Borş.

Ofiţerii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Gorj şi procurorii DIICOT-Biroul Teritorial Gorj, cu sprijinul poliţiştilor şi luptătorilor SIR din cadrul IPJ Gorj şi al poliţiştilor din cadrul IPJ Bihor, au prins în flagrant, la sfârșitul săptămânii trecute, în punctul de trecere al frontierei Borş, o femeie și trei bărbați, membri ai unui grup infracțional specializat în trafic de persoane și prostituție. 

Cei trei bărbaţi, doi din Gorj, comuna Turcinești, având 26 și 36 de ani, altul de 30 de ani, din comuna Havârna, județul Botoșani, și o femeie de 37 de ani, din orașul Petrila, județul Hunedoara, au fost prinşi în flagrant în timp ce încercau să scoată din ţară, în scopul exploatării sexuale, o tânără de 29 de ani, din judeţul Botoşani, pe care au convins-o să îi însoţească în Italia, unde i-au promis un loc de muncă la o unitate sanitară sau să îngrijească bătrâni.

Duceau tinerele în Italia, pentru prostituție

Potrivit probatoriului, cei patru suspecţi au constituit un grup infracţional care, în perioada iunie 2011 – 16 martie 2012, a recrutat, transportat şi traficat mai multe tinere în scopul practicării prostituţiei. De asemenea, femeia din Petrila, începând cu luna iunie 2011, a practicat raporturi sexuale contra cost cu diferite persoane, activitate la care a fost îndemnată de gorjeanul de 36 de ani. Pe 17 martie, s-a dispus reţinerea suspecţilor pentru 24 de ore, bărbatul din Botoșani și gorjeanul de 36 de ani fiind suspectaţi de comiterea infracţiunilor de iniţiere, constituire, aderare sau sprijinire sub orice formă a unui grup, în vederea săvârşirii de infracţiuni, trafic de persoane şi proxenetism.

Citeşte integral în Gazeta de Sud

banulbotosanean@yahoo.com
YM: banulbotosanean
(BanulBotosanean.ro)