Prima pagină » Marcu îl ia la întrebări pe ministrul Economiei despre „băieţii deştepţi”

Marcu îl ia la întrebări pe ministrul Economiei despre „băieţii deştepţi”

Senatorul Gheorghe Marcu, preşedintele PSD Botoşani şi chestor al Senatului, i-a adresat o interpelare ministrului Economiei, Lucian Bode cu privire la contractele dintre Hidroelectrica, producătorul celei mai ieftine energii, şi "băieţii deştepţi" care comercializează energia ieftină.

Marcu susţine că aceste contracte încheiate de Hidroelectrica sunt încă valabile şi efectele acestora sunt puternic resimţite de economia ţării. Renegocierea acestora, cerută de Fondul Monetar Internaţional, până la data de 15 februarie a.c., a fost amânată, conform declaraţiilor dumneavoastră, până la sfârşitul lunii martie.

„Având în vedere faptul că luna trecută am aflat, tot din surse oficiale, că aceste contracte preferenţiale nu pot fi reziliate şi că precedenta rundă de negocieri a eşuat, fapt pentru care au fost trimise la Ministerul Justiţiei pentru a fi analizate, vă rog să-mi răspundeţi la următoarele întrebări: Care este recomandarea Ministerului Justiţiei pentru rezolvarea impasului în renegocierea contractelor Hidroelectrica? A stat această recomandare la baza reluării discuţiilor cu firmele beneficiare, despre care aţi declarat săptămâna trecută? Ce garanţii aveţi că data preconizată pentru finalizarea discuţiilor va fi respectată şi nu vom avea parte de o nouă amânare?”, se arată în interpelarea senatorului Marcu.

banulbotosanean@yahoo.com
YM: banulbotosanean
(BanulBotosanean.ro)

GIF 15 seconds change

GIF 15 seconds change