Prima pagină » „La margine de nord”, monografia comunei Suharău scrisă de Ioan Iftincăi

„La margine de nord”, monografia comunei Suharău scrisă de Ioan Iftincăi

"La margine de nord" este o carte care tratează monografic teritoriul actual al comunei Suharău şi care a apărut în 2011 la editura Hamangiu. Cartea este scrisă de profesorul Ioan Iftincăi, originar din această comună, iar în opinia specialiştilor (geografi, istorici, documentariști, etc.) şi în general a celor care au avut curiozitatea să o citească, constituie o reuşită, atât prin ţinuta ştiinţifică, prin marea bogăţie de date şi documente, cât şi prin materialul grafic şi cartografic color riguros realizat.

Lucrarea, după cum mărturisește însuşi autorul în prefaţă, este o monografie selectivă. Nu are pretenţia unei tratări monografice exhaustive. Din motive de spaţiu tipografic, autorul a renunţat la câteva sute de pagini de manuscris, care ar putea fi un “embrion” pentru un alt volum. Cititorul are ocazia să găsească în paginile acestei cărţi detalii inedite despre teritoriul comunei, cadrul geografic, rezervaţii naturale, monumente ale naturii, paleontologie, detalii istorice, personalităţi ale ţinutului, etc. A fost selectată să participe la concursul național de cea mai reuşită carte de gen monografic a anului trecut.

banulbotosanean@yahoo.com
YM: banulbotosanean
(BanulBotosanean.ro)