Prima pagină » Copil de 4 ani accidentat grav la Dersca

Copil de 4 ani accidentat grav la Dersca

Un copil de patru ani a fost accidentat grav de o şoferiţă, la Dersca. Femeia nu a anunţat Poliţia despre accident.

„La data de 12 martie, în jurul orei 12.30, în timp ce conducea un autoturism pe un drum sătesc, pe raza comunei Dersca, judeţul Botoşani, Doiniţa A., de 42 ani, din comună, l-a acroşat cu partea din faţă a autoturismului pe minorul B. P. de 4 ani, din comuna Dersca, care s-a angajat în traversarea drumului fără a se asigura. După impact, Doiniţa A. l-a luat pe minor în autoturism şi l-a condus la domiciliu, unde i-a găsit pe tatăl şi bunica acestuia şi după ce a discutat cu aceştia au hotărât împreună să-l ducă la dispensarul local pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale. Întrucât la dispensarul medical nu a fost gasit medicul de familie, minorul a fost transportat la Spitalul municipiului Dorohoi, de unde ulterior, cu ambulanţa, a fost transferat la Spitalul de Pediatrie Botoşani, rămânând internat”, a declarat Daniela Gheorghiescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean.

Conducătoarea auto s-a întors în localitatea Dersca, fără a anunţa Poliţia despre eveniment, timp în care autoturismul implicat în accident a fost folosit şi condus pe raza localităţii de domiciliu de către soţul acesteia.
În timpul audierilor, Doiniţa A. a declarat că nu a considerat necesar să anunţe poliţia despre eveniment întrucât nu l-a lovit cu maşina pe copil, acesta împiedicându-se şi accidentându-se singur.

Şoferiţa a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Aceasta este cercetată sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei.

 

banulbotosanean@yahoo.com
YM: banulbotosanean
(BanulBotosanean.ro)