Prima pagină » Botoşănenii au luat 171 milioane euro de la bănci doar pentru consum

Botoşănenii au luat 171 milioane euro de la bănci doar pentru consum

Ne-am îndatorat pentru consum. Botoşănenii s-au îndatorat la bănci în special pentru consum şi foarte puţin pentru achiziţii de locuinţe. Din cele 1.023 milioane lei împrumutate de botoşăneni de la bănci, doar 203,1 milioane lei au fost contractate pentru achiziţia de locuinţe, restul pentru consum şi alte scopuri.

Potrivit Băncii Naţionale a României, botoşănenii au luat credite în valoare de 735,7 milioane lei doar pentru consum, adică 171 milioane euro la un curs de 4,3 lei per un euro.
Creditele destinate achiziţiei de locuinţe se ridică la 203,1 milioane lei, iar 67,1 milioane lei au fost împrumutate în alte scopuri.

Chiar dacă nu se poate face o statistică în acest sens, o parte din creditele pentru consum a fost folosită pentru asigurarea cofinanţării creditelor imobiliare şi ipotecare, cât şi pentru achiziţia de materiale de construcţii. 

De asemenea, BNR arată că restanţele la rambursarea creditelor bancare contractate în judeţul Botoşani, atât de persoane fizice, cât şi de juridice, se ridică la 204,9 milioane lei, adică 46,6 milioane lei.

VOLUM TOTAL credite populaţie: 1023,7 milioane lei
Din care:
Credite pentru consum: 735,7 milioane lei, echivalentul a 171 milioane euro
Credite pentru locuinţe: 203,1 milioane lei
Credite pentru alte scopuri: 67,1 milioane lei
TOTAL restanţe populaţie şi agenţi economici: 204,9 milioane lei, echivalentul a 47,6 milioane euro

banulbotosanean@yahoo.com
YM: banulbotosanean
(BanulBotosanean.ro)