Prima pagină » Secretari de comună, trimişi la comisia de disciplină

Secretari de comună, trimişi la comisia de disciplină

Câţiva secretari de comună din judeţul Botoşani riscă, prin ilegalităţile din activitatea lor, să ducă la dizolvare consiliile locale pe lângă care activează. Prefectul Cristian Roman a spus că în urma verificărilor, secretarii din comunele Albeşti, Ripiceni şi Santa Mare nu-şi fac datoria.

„La propunerea juriştilor am ales trei dintre cei care încalcă cel mai frecvent atribuţiunile de serviciu şi i-am ales astfel încât să nu se supere niciun partid politic, am ales trei secretari de la tei comune conduse de primari PNL, PSD şi PDL. Am ales Albeşti, Ripiceni şi Santa Mare, trei locaţii în care secretarii nu-şi prea fac datoria. Colegii mei au propus sesizarea comisiei de disciplină pentru grave încălcări ale legii”, a declarat prefectul Cristian Roman.

Acesta a precizat că la comisia de disciplină se pot da sancţiuni până la destituirea secretarilor din funcţii, însă verdictul comisiei judeţene, care este condusă de subprefectul Silvana Tudorache, este consultativ, dat fiind că aplicarea este pusă în practică de consiliile locale.

Prefectul Roman a precizat că asociaţia profesională a secretarilor de comună a solicitat Ministerului Administraţiei şi Internelor ca aceştia să fie preluaţi din nou în cadrul Instituţiei Prefectului şi să scape de subordonarea în faţa Consiliilor Locale.

„Chiar dacă noi suntem mai duri şi cerem să le facem treaba ei preferă să fie în subordinea Prefecturii, fiind astfel protejaţi de diferitele presiuni politice de la nivel local. Din păcate, mulţi dintre secretarii de comună sunt leneşi şi o parte nu e bine pregătită profesional, i-am moştenit”, a declarat prefectul Roman.

Prefectul judeţului a spus că de obicei comisia de verificare a activităţii secretarilor de comună se sesizează în momentul în care aceştia nu mai înaintează Instituţiei Prefectului hotărârile locale pentru a primi avizul de legalitate din partea prefectului. 

banulbotosanean@yahoo.com
YM: banulbotosanean
(BanulBotosanean.ro)

GIF 15 seconds change

GIF 15 seconds change