Prima pagină » Jandarm reclamat la Parchetul Militar pentru lipsire de libertate

Jandarm reclamat la Parchetul Militar pentru lipsire de libertate

Un botoşănean a reclamat un jandarm la Parchetul Militar Iaşi acuzându-l de lipsire de libertate şi abuz în serviciu. Mugurel Horbovanu susţine că unul dintre verii săi, Sebastian Conţac, a fost victima abuzurilor jandarmilor. Totul s-a întâmplat în spatele unui bloc de pe strada Împărat Traian, vineri, 2 martie.

„Am făcut o sesizare faţă de jandarmul Marius Repca pentru că vineri, de la 2 până la 5, după-amiază, şi-a bătut joc de unul dintre verişorii mei care este cardiac şi se află pe lista de transplant de inimă la Târgu Mureş. Motivat de faptul că vărul meu avea peşte în portbagaj, cu bon, şi îl ducea unui cumătru, jandarmii, la ordinul lui Marius Repca, încă vreo opt jandarmi l-au ţinut pe vărul meu trei ore în frig şi au abuzat de el. L-au dus la DSVSA, iar după trei ore, timp în care am fost şi eu acolo, l-au lăsat liber pentru că nu aveau niciun motiv să se ia de el, fără niciun proces verbal, fără nimic”, a declarat Horbovanu. Acesta a precizat că vărul său este comercian de blănuri şi pielicele.

Horbovanu a menţionat că a discutat şi şeful Inspectoratului de Jandarmerie Judeţean Botoşani, Constantin Moroşanu, dar acesta ar fi spus că jandarmii au motivare pentru acţiunea de vineri. „Am fost la domnul Moroşanu şi mi-a spus că nu e nimic, că jandarmii au multe reclamaţii că se fură peşte din iazuri şi că de asta au acţionat aşa. Auzi, să ţină un cardiac în frig trei ore, asta e lipsire de libertate. Moroşanu a spus că va declanşa o anchetă internă, dar ştim cu toţii cum se termină aceste anchete interne. Din acest motiv îi fac plângere şi lui Moroşanu la Jandarmeria Română şi voi cere Primăriei Botoşani autorizaţie să fac un miting de protest în faţa Inspectoratului de Jandarmerie, doar eu şi familia mea, am 42 de verişori”, a completat Horbovanu.

Conducerea Inspectoratului de Jandarmi Judeţean nu a putut fi contactată fiind într-o şedinţă. 

banulbotosanean@yahoo.com
YM: banulbotosanean
(BanulBotosanean.ro)

GIF 15 seconds change

GIF 15 seconds change