Prima pagină » A vrut să se spargă în figuri cu un Chrysler, deşi avea permisul suspendat

A vrut să se spargă în figuri cu un Chrysler, deşi avea permisul suspendat

În urma unei acţiuni specifice desfăşurate de poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi, un cetăţean român s-a ales cu dosar penal pentru conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, deşi avea permisul de conducere suspendat. 

 

„În data de 03 martie a.c., în jurul orelor 13.30, un echipaj format din poliţişti de frontieră de la SPF Dorohoi a oprit în trafic, pentru control, în localitatea de frontieră Cristineşti, un autoturism marca Chrysler, condus de cetăţeanul român Ştefan I., în vârstă de 28 de ani. Tânărul nu a putut prezenta permisul de conducere, iar în urma verificărilor s-a constatat că permisul persoanei este suspendat din data de 27 decembrie 2011, acesta fiind implicat într-un accident rutier”, a declarat Minodora Răcnea, purtătorul de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră.

Poliţiştii de frontieră au întocmit pe numele lui Ştefan I. lucrare penală pentru săvârşirea infracţiunii de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendat”, documentele urmând a fi înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Dorohoi.

banulbotosanean@yahoo.com
YM: banulbotosanean
(BanulBotosanean.ro)