Prima pagină » Directori şcolari sancţionaţi de şefi

Directori şcolari sancţionaţi de şefi

Patru dintre cele 92 de cadre didactice afectate de restrângerile de activitate din educaţia botoşăneană vor rămâne şi anul viitor pe postul pe care l-au avut şi până acum. Şi asta, pentru că directorii şcolari au raportat greşit posturile la Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Botoşani. Pentru eroarea lor, directorii riscă diminuarea calificativului anual.

 

Daniel Botezatu, inspector general adjunct al IŞJ Botoşani, a declarat că aceste inadvertenţe au fost soluţionate in cadrul Consiliului de Administraţie al IŞJ de luni. „Am solicitat de la aceşti directori, în cel mai scurt timp, note explicative. Bineînţeles, directorii care au făcut aceste erori riscă diminuarea calificativului anual la finalul anului şcolar”, a declarat Botezatu.
Centralizarea datelor şi a cadrelor didactice afectate de restrângere de activitate a fost greşită de directorii din Hudeşti, Seminarul Teologic Dorohoi, Hlipiceni şi Mihai Eminescu – Ipoteşti, care au desfiinţat catedre deşi nu era cazul.

„La Hudeşti, directorul şcolii a raportat trei persoane care au restrângere de activitate, fiind o greşeală a lor, însă au fost rezolvate la nivelul şcolii. Un caz a fost şi la Hlipiceni, în Dorohoi, la Seminarul Teologic, în prima fază s-a dat restrângere de activitate la un cadru didactic care este în pensionare revizuibilă. Aici s-a făcut evaluarea cadrelor didactice şi a intrat o altă persoană în restrangere de activitate. La Mihai Eminescu, şcoala din Ipoteşti, directorul a făcut proiectul planului de încadrare greşit şi l-a corectat la sesizarea noastră”, a precizat Daniel Cojocariu, inspector resurse umane în cadrul IŞJ Botoşani.

banulbotosanean@yahoo.com
YM: banulbotosanean
(BanulBotosanean.ro)