Prima pagină » Lucrările la Spitalul Judeţean se derulează în ciuda gerului

Lucrările la Spitalul Judeţean se derulează în ciuda gerului

Deşi în ultimele trei-patru săptămâni temperaturile au coborât în Botoşani şi până la -28 de grade, lucrările de modernizare a Spitalului Judeţean de Urgenţă "Mavromati" au continuat şi s-a ajuns la stadiul corespunzător prevăzut în contract.

„La Spitalul Judeţean se lucrează la pavilionul A. Sunt lucrări de consolidare, la instalaţii la subsolul clădirii. Progresul fizic este de 5-10%”, a declarat Mihai Ţâbuleac, preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani.

Acesta a precizat că lucrările la Spitalul Judeţean „Mavromati” vor fi finalizate în cursul anului 2013.

Modernizarea celui mai mare spital din judeţ este făcută printr-un proiect european în valoare de aproape 15 milioane de euro, iar lucrările sunt făcute de firmele Victor Construct SRL şi Electro Alfa Internaţional SRL, ambele din Botoşani.

banulbotosanean@yahoo.com
YM: banulbotosanean
(BanulBotosanean.ro)

GIF 15 seconds change

GIF 15 seconds change