Prima pagină » La Maternitate în unele tronsoane s-a ajuns deja la finisaje

La Maternitate în unele tronsoane s-a ajuns deja la finisaje

Lucrările de modernizare a Spitalului de Obstetrică şi Ginecologie Botoşani progresează şi au ajuns la 20% din total, în ciuda faptului că trecem printr-o perioadă geroasă de iarnă. Mihai Ţâbuleac, preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, a declarat că această lucrare trebuie finalizată în cursul acestui an, deşi a început la sfârşitul toamnei din 2011.

„La Maternitate investiţia s-a structurat pe trei tronsoane, lucrările sunt avansate la primul tronson, sunt făcute lucrări de consolidare şi instalaţii. În momentul acesta s-au început şi lucrări de tencuială şi chiar finisaje. Ca şi progres fizic a lucrărilor, acestea se situează la Maternitate undeva la 20%”, a declarat Ţâbuleac.

Lucrările de modernizare a Maternităţii Botoşani au o valoare de trei milioane de euro, bani alocaţi de Ministerul Sănătăţii dintr-un împrumut de la Banca Mondială, iar lucrarea este efectuată de firma Victor Construct SRL Botoşani.

 

banulbotosanean@yahoo.com
YM: banulbotosanean
(BanulBotosanean.ro)