Prima pagină » Elevii revin la şcoală de mâine, dar sunt şi excepţii. Vezi unde şi de ce

Elevii revin la şcoală de mâine, dar sunt şi excepţii. Vezi unde şi de ce

Începând de luni, elevii din judeţul Botoşani reiau cursurile suspendate din cauza gerului şi a zăpezii. În unele zone, însă, cursurile continuă să fie suspendate din cauza microbuzelor stricate.

„Din informaţiile centralizate de la colegii inspectori, în urma discuţiilor cu toţi directorii unităţilor de învăţământ din judeţ, a reieşit că luni vor fi reluate cursurile în întreg judeţul. Acolo unde sunt probleme din cauza transportului, adică microbuz stricat, elevii au fost anunţaţi să rămână acasă”, a declarat Daniel Botezatu, inspector şcolar general adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean Botoşani.

De asemenea, acolo unde temperatura din sălile de clasa este mai scăzuta programul va avea durata redusă, respectiv cursurile vor începe de la ora 09.99, iar durata orelor de curs şi a pauzelor a fost diminuată. Eventualele modificări care vor apărea, în cazul unor situaţii neprevăzute, vor fi comunicate în timp util.

 

banulbotosanean@yahoo.com
YM: banulbotosanean
(BanulBotosanean.ro)