Prima pagină » PSD vrea ca PMB să rezilieze contractul cu HSR

PSD vrea ca PMB să rezilieze contractul cu HSR

Social-democraţii botoşăneni au anunţat că vor depune un proiect de Hotărâre de Consiliu Local prin care contractul dintre Primăria Municipiului Botoşani şi firma HSR, care ridică maşinile parcate neregulamentar, să fie reziliat. Doi dintre consilierii locali ai PSD, Ovidiu Portariuc şi Gheorghe Vâzdoagă, au declarat că vor propune ca serviciul prestat acum de HSR să fie înglobat în cadrul companiei Eltrans SA pentru ca municipalitatea să aibă un control financiar mai bun.

„Nu este normal ca într-un oral scufundat în zăpadă, unde greu găseşti un loc de parcare, Primăria să iasă la vânătoarea şoferilor care au avut proasta inspiraţie ca în aceste zile să iasă cu maşina în oraş. Am spus Primăria şi nu HSR pentru că Primăria girează de ani buni această activitate. Botoşani devine oraşul în care şoferii sunt vânaţi pentru un loc de parcare”, a declarat Portariuc.

Consilierul local Gheorghe Vâzdoagă este de părere că municipiul Botoşani devine un oraş al parcărilor cu plată. „Unde se găseşte un loc liber se trag două linii, se montează un parcomat şi se predă HSR. Din punctul meu de vedere, în zona instituţiilor foarte importante nu ar trebui să fie parcări cu plata”, a precizat Vâzdoagă.

banulbotosanean@yahoo.com
YM: banulbotosanean
(BanulBotosanean.ro)