Prima pagină » Mini-aeroport de un milion de euro în Mihai Eminescu

Mini-aeroport de un milion de euro în Mihai Eminescu

Primăria Mihai Eminescu va construi un aeroport pentru avioane de mici dimensiuni lângă satul Ipoteşti în parteneriat public-privat. Proiectul este estimat la un milion de euro.

Vergine Gireadă, primarul comunei Mihai Eminescu, a declarat că în acest moment se află în negocieri pentru achiziţia de teren de la proprietari privaţi.

„Pentru acest proiect avem nevoie de 7 hectare, iar Primăria deţine 3 hectare, diferenţa până la 4 hectare urmând să o cumpărăm. Acum suntem în negocieri cu proprietarii de terenuri pentru a obţine un preţ mai bun”, a declarat Gireadă.

Acesta a precizat că după achiziţia terenului urmează proiectul tehnic şi scoaterea la licitaţie a proiectului pentru a intra în parteneriat public-privat pentru construcţia aeroportului destinat avioanelor de mici dimensiuni.

„Vom avea pistă betonată de 900 de metri lungime. Cred că anul acesta vom realiza jumătate din proiect, poate chiar mai mult dacă vom avea încasări mai bune în a doua parte a anului. Am discutat cu oamenii de afaceri din Botoşani şi vor veni alături de Primăria Eminescu să investească în acest proiect”, a completat Gireadă.

 

banulbotosanean@yahoo.com
YM: banulbotosanean
(BanulBotosanean.ro)