Prima pagină » Vezi ce economie a lăsat Boc şi ce preia Ungureanu

Vezi ce economie a lăsat Boc şi ce preia Ungureanu

ANALIZĂ: Emil Boc a demisionat din funcţia de premier al României, iar Mihai Răzvan Ungureanu este primul-ministru desemnat să stabilească noul Executiv al ţării. Dar ce lasă Emil Boc în urmă după trei ani de mandat? Care este situaţia economică a ţării? BanulBotoşănean îţi propune o analiză echilibrată a stării economice a ţării cu părţine pozitive şi negativ. Acestea sunt cifrele seci ale economiei României, nu pot fi negate, dar pot fi interpretate. 

 

Pastile dulci şi amare economice

I. Pastile dulci

• România are cea mai mare creştere economică din UE în trimestrul al treilea din anul 2011!
Cu o rată de creştere de 1,8% în trimestrul al treilea din anul 2011 comparativ cu trimestrul anterior, ne păstrăm prima poziţie din UE-22 (ţările pentru care există date disponibile) cu cea mai mare creştere economică.
Sectoarele economice care au contribuit la acest succes sunt agricultura, cu cea mai spectaculoasă creştere în trimestrul al treilea din anul 2011, de peste 22%, urmată de construcţii (7%) şi industrie (6%).
Faţă de trimestrul corespunzător din anul 2010, creşterea economică de 4,4% din trimestrul al treilea a poziţionat România pe locul 5 în UE, fiind depăşită doar de Estonia, Lituania, Letonia şi Suedia. PIB s-a ridicat la 155 mld. lei la preţuri curente.
În primele 9 luni din anul 2011, PIB a ajuns la cca. 388,7 mld. lei la preţuri curente, în creştere cu 2,7% faţă de perioada corespunzătoare din anul 2010, ca urmare a sprijinului venit în special din agricultură (16,4%) şi industrie (6,8%).

• Moody’s confirmă estimările executivului pentru creşterea economică şi pentru inflaţie în anul 2012
Agenţia de rating Moody’s estimează o creştere economică de 2,2% pentru România, susţinută de accelerarea absorbţiei fondurilor europene, şi un nivel al inflaţiei de 3% în anul 2012. Cifrele prognozate se aliniază estimărilor executivului şi confirmă corectiudinea evaluării economice pentru anul care ne stă în faţă.

• Costurile de împrumut de pe pieţele internaţionale continuă să scadă
CDS-ul României, ca indicator al costurilor asigurării împotriva riscului de faliment, a scăzut cu 12,7% în ultimele două săptămâni, ajungând la 366,96 puncte la 6 februarie 2012. Prin urmare, prima de dobândă plătită investitorilor în obligaţiuni suverane româneşti este de 4,6%.
România continuă să se poziţioneze mai favorabil decât Italia, Ungaria, Irlanda, Portugalia şi Grecia ca nivel al costurilor de împrumut.

• Mai mulţi bani pentru salariaţi în luna decembrie 2011 faţă de luna precedentă
Salariul mediu încasat efectiv de un angajat a crescut cu 7,6% în luna decembrie 2011 faţă de luna precedentă, ajungând la valoarea de 1.604 lei. Dacă ne raportăm la luna decembrie din anul 2010, un salariat a primit cu 108 lei mai mulţi bani în mână din câştigul salarial (echivalentul unei creşteri de 7,2%).

• Am intrat în anul 2012 cu un salariu minim garantat de 700 lei
Salariul minim brut a crescut de la 670 lei la 700 lei la începutul anului 2012. Peste 790.600 de persoane beneficiază de această majorare, dintre care mai mult de 125.700 de bugetari. Creşterea acoperă integral inflaţia prognozată pentru anul 2012.

• Veniturile pe familie au crescut mai mult decât cheltuielile în al treilea trimestru din anul 2011
Veniturile medii lunare ale unei familii au fost de 2.402 lei în al treilea trimestru din anul 2011, cu 7,7% mai mari comparativ cu acelaşi trimestru din anul 2010. Cheltuielile pe familie s-au ridicat în medie la 2.167 lei lunar în penultimul trimestru din an, în creştere cu 7,2% faţă de al treilea trimestru al anului precedent. Cheltuielile au solicitat 90,2% din nivelul veniturilor totale.
Evoluţia veniturilor şi a cheltuielilor a permis unei familii să economisească un pic mai mult, adică 235 lei pe lună în al treilea trimestru din anul 2011, faţă de 209 lei în aceeaşi perioadă a anului anterior.

• România are cea mai mare creştere a venitului real pe lucrător în agricultură din UE
Venitul real pe lucrător în agricultură a crescut cu 43,7% în anul 2011 faţă de anul precedent în ţara noastră, potrivit primelor estimări ale Eurostat. România a înregistrat cea mai mare creştere din UE, cu mult peste creşterea medie europeană, de 6,7%.

• Rata şomajului a scăzut la 7% în luna decembrie 2011
Rata şomajului a ajuns la 7% în luna decembrie 2011, în scădere cu 0,3 puncte procentuale atât faţă de luna decembrie 2010, cât şi faţă de luna anterioară.
Numărul șomerilor a scăzut cu 15.000, de la 718.000 persoane fără loc de muncă în decembrie 2010 la 703.000 în decembrie 2011.
România se află pe locul 7 între ţările UE-27 cu cele mai mici rate ale şomajului. Ne aflăm la o distanţă de aproape 3 puncte procentuale sub media europeană de 9,9%. Astfel, în timp ce rata șomajului în țara noastră este în continuă scădere, media europeană crește de la lună la lună. Dintre ţările din regiune, înregistrăm performanţe mai bune decât Slovacia (13,4%), Bulgaria (11,2%), Ungaria (10,9%), Polonia (9,9%) şi Slovenia (8,2%).

• Acces liber pe piaţa forţei de muncă din Italia!
Piaţa forţei de muncă italiene este complet deschisă lucrătorilor români şi bulgari, conform deciziei anunţate de Italia la sfârşitul anului 2011 şi a notificării transmise Comisiei Europene. Italia s-a aflat printre ţările care au decis aplicarea de restricţii pe piaţa forţei de muncă pentru lucrătorii din România şi Bulgaria, alături de Austria, Marea Britanie, Irlanda, Germania, Belgia, Franţa, Luxemburg, Malta şi Olanda.

• Inflaţia a atins cel mai scăzut nivel din ultimii 20 de ani în luna decembrie 2011
Rata anuală a inflaţiei a ajuns la 3,14% în luna decembrie din anul 2011. Preţurile la mărfurile alimentare au crescut cu 6%, la mărfurile nealimentare cu 6,2% şi la servicii cu 4,5% în luna decembrie faţă de aceeaşi lună a anului trecut.
Faţă de luna noiembrie 2011, indicele preţurilor de consum semnalează o creştere a preţurilor faţă de luna precedentă (0,23%). Preţurile mărfurilor alimentare au crescut cu 0,4%, iar preţurile mărfurilor nealimentare şi tarifele serviciilor au crescut cu 0,1%, respectiv 0,3%.
Rata anuală a inflaţiei, de 3,2% în ultima lună din anul 2011, ne menţine pe poziţia a 14-a, la jumătatea clasamentului UE-27, conform Eurostat. Cu acest nivel al inflaţiei depăşim cu 0,2 puncte procentuale media europeană de 3%. Dintre ţările din regiune, avem performanţe mai bune decât Slovacia (4,6%), Polonia (4,5%), Ungaria (4,1%), Estonia (4,1%), Letonia (3,9%) şi Lituania (3,5%).
Nivelul inflaţiei lunare înregistrează performanţe şi mai bune: cu 0,2% în luna decembrie faţă de luna anterioară, ne plasăm sub media europeană de 0,3%.

• BNR continuă să reducă rata dobânzii de politică monetară
Rata dobânzii de politică monetară a ajuns la 5,5% la începutul lunii februarie 2012. Este a treia reducere pe care BNR o efectuează pe parcursul ultimelor trei luni, cu scopul de a relaxa politica monetară, a încuraja creditarea şi a stimula consumul populaţiei. România rămâne singura ţară din UE care a redus rata de politică monetară într-o perioadă în care scena europeană se confruntă cu turbulenţe.

• Exporturile se menţin în creştere spre sfârşitul anului 2011
Exporturile au crescut cu peste 23% în primele 11 luni din anul 2011 faţă de perioada corespunzătoare din anul precedent, totalizând 176,6 miliarde lei. Acelaşi trend în creştere s-a înregistrat şi în cazul importurilor, care, cu o majorare de 18,5%, s-au ridicat la 213,1miliarde lei. Deficitul comercial a fost de aprox. 36,5 miliarde lei, cu 30,7 milioane lei mai mic, pe fondul ritmului de creştere mai redus al importurilor în primele 11 luni din anul 2011.
Dinamica lunară se păstrează pozitivă: faţă de luna octombrie 2011, volumul exporturilor a fost cu 1,4% mai mare, ajungând la 17,9 miliarde lei, iar importurile au crescut cu 3,5%, până la 21,8 miliarde lei. Deficitul comercial în luna noiembrie a fost de 3,9 miliarde lei, menţinându-se cu peste 151 milioane lei mai mic decât cel din luna noiembrie 2010.

• România a obţinut dreptul de a exporta carne de porc şi produse din carne de porc în UE şi în ţările terţe
Comisia Europeană şi-a dat avizul favorabil la începutul lunii decembrie 2011 pentru programul României de comercializare a cărnii de porc pe piaţa comunitară şi pe cea a ţărilor terţe (Federaţia Rusă, Republica Populară Chineză etc).
Decizia ne oferă o nouă posibilitate de stimulare a exporturilor, în condiţiile în care potenţialul crescătorilor şi procesatorilor de carne de porc de a participa la comerţul intra-UE şi la export este estimat la valori cuprinse între 300 şi 600 mil. euro anual.
Procedurile de participare vor fi demarate după publicarea Deciziei în Jurnalul Oficial European.

• Deficitul de cont curent este în scădere
Deficitul de cont curent s-a redus cu 6,6% în primele 11 luni anul 2011 comparativ cu aceeaşi perioadă din anul precedent, ajungând la 4,23 miliarde euro. Diminuarea s-a datorat în principal scăderii deficitului balanţei comerciale. Investiţiile străine directe au finanţat deficitul de cont curent în proporţie de 38,7%.

• Activitatea din sectorul industrial românesc performează la nivel european
Creşterea producţiei industriale cu 3,3% în luna noiembrie din anul 2011 faţă de aceeaşi lună a anului precedent ne poziţionează pe locul 4 în rândul celor 19 de ţări ale UE pentru care există date disponibile. Am depăşit cu 3,5 puncte procentuale media negativă de 0.2% înregistrată la nivel european.
De asemenea, faţă de luna octombrie 2011, producţia industrială a cunoscut o creștere de 0,3%. Evoluţia, mai bună decât media europeană negativă, de 0,1%, ne plasează pe a opta poziţie în UE-19.

• Comenzile noi din industrie au înregistrat creșteri, ceea ce a avut ca efect și creşterea cifrei de afaceri din industrie
Comenzile noi din industrie au crescut cu 5,7% în luna noiembrie faţă de luna precedentă, datorită creşterilor înregistrate la: industria bunurilor intermediare (13,8%), industria bunurilor de uz curent (7,9%) și industria bunurilor de folosinţă îndelungată (2,3%). Cifra de afaceri din industrie a fost cu 1,1% mai mare în luna noiembrie din anul 2011 faţă de luna precedentă.
De asemenea, atât comenzile noi din industrie, cât şi cifra de afaceri în primele 11 luni ale anului 2011 au avut evoluţii pozitive.
Conform Eurostat, comenzile industriale noi au crescut în luna noiembrie 2011 cu 6,3% faţă de luna precedentă. Media europeană a fost în scădere cu 1,4%. Cu această creştere, România se poziţionează pe locul al treilea în UE-21.
Comenzile industriale noi au fost mai mari şi decât cele din luna noiembrie 2010, majorându-se cu 9,2%. Avem a cincea cea mai mare creştere din UE-21, în condiţiile în care media europeană care a intrat pe trend negativ şi a scăzut cu 1,2%.

• După uşorul declin din luna octombrie, lucrările de construcții au început din nou să crească în noiembrie
Lucrările de construcţii au crescut în luna noiembrie din 2011 cu 16,7% comparativ cu luna noiembrie 2010 şi cu 7,6% faţă de luna precedentă. Cumulat, în primele 11 luni din anul 2011, volumul lucrărilor de construcţii s-a mărit cu 2,8% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
România deţine poziţia fruntaşă în rândul statelor UE-14 (pentru care există date disponibile), înregistrând o creştere spectaculoasă a lucrărilor din sectorul construcţiilor, de 16,9% în luna noiembrie 2011 față de aceeași lună a anului trecut, conform Eurostat. Performanţa este cu atât mai semnificativă cu cât media europeană a fost de doar 0,7%.
Faţă de luna octombrie 2011, lucrările din sectorul construcţiilor au crescut cu 3%.
Avansul activităţii în sectorul construcţiilor este prezent şi în al treilea trimestru din anul 2011, rezultatele obţinute fiind cu 2,8% mai mari faţă de trimestrul anterior şi cu 8% mai ridicate faţă de acelaşi trimestru din anul 2010, de fiecare date cu performanţe mai bune decât media europeană.

• Activitatea din comerțul cu autovehicule şi motociclete rămâne pe un trend crescător
Cifra de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut cu 2,9% în luna noiembrie a anului 2011 faţă de luna octombrie 2011 şi cu 1,8% faţă de luna noiembrie 2010. În primele 11 luni, avansul înregistrat a fost de 4,4%. Această evoluție pozitivă s-a datorat în principal activităţilor de întreţinere şi reparare a autovehiculelor și a comerţului cu autovehicule.

• Cifra de afaceri din comerţul cu amănuntul a crescut în luna decembrie
Cifra de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a crescut cu 10,3% în luna decembrie 2011 faţă de luna precedentă și cu 6% comparativ cu luna decembrie 2010.
Cu toate acestea, în anul 2011, cifra de afaceri din comerţul cu amănuntul a scăzut cu 2,5%. Reducerea a fost determinată în special de scăderea cu 6,2% a vânzărilor de produse alimentare, băuturi şi tutun comparativ cu anul anterior.

• Pragul maxim de deţinere a acţiunilor la SIF-uri a crescut la 5%
Pragul maxim de deţinere la SIF-uri a fost majorat de la 1% la 5% din totalul acţiunilor emise de fiecare societate de investiţii financiare, în urma aprobării proiectului legislativ în Camera Deputaţilor în decembrie 2011.
Decizia este un pas important spre dezvoltarea pieţei de capital din România. Oportunitatea investiţiilor suplimentare creşte atractivitatea pieţei româneşti de capital pentru investitorii străini şi permite o mai mare implicare a fondurilor mutuale şi a fondurilor de pensii pe bursa românească.

• UE a decis să contribuie mai mult la finanţarea proiectelor de dezvoltare rurală din România
România face parte din grupul celor 5 ţări pentru care UE va putea finanţa până la 95% din costul proiectelor pentru dezvoltare rurală, alături de Grecia, Irlanda, Portugalia şi Letonia, conform hotărârii Parlamentului European din luna decembrie 2011. Decizia a fost luată pentru a accelera creşterea economică, a stimula competitivitatea şi pentru a garanta continuarea implementării proiectelor în ţările care se confruntă cu probleme de finanţare ca urmare a crizei financiare.
Măsura de creştere a ratei de cofinanţare din partea UE va fi aplicată temporar, până la sfârşitul anului 2013, şi nu afectează suma totală a finanţării europene destinate dezvoltării rurale.

II. Pastile fără gust

• România îşi păstrează locul în UE ca nivel al PIB/locuitor şi în anul 2010
România a rămas pe penultimul loc în UE în ceea ce priveşte PIB pe locuitor la paritatea puterii de cumpărare (PPP) în anul 2010. PIB-ul României reprezintă 46% din media europeană. Ultima clasată este Bulgaria (44% din media UE).

• Rata de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă este în uşoară consolidare
Rata de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă (15-64 ani) a fost de 59,1% în al treilea trimestru din anul 2011, cu 0,3 puncte procentuale mai mare decât în trimestrul anterior. Totuşi, a rămas sub nivelul înregistrat în trimestrul al treilea din anul 2010.
În contextul Strategiei Europa 2020, am stabilit să atingem o rată de ocupare a populaţiei în vârstă de 20-64 ani de 70%. În al treilea trimestru din anul 2011, ne aflăm la o distanţă de 6,7 puncte procentuale de ţinta asumată, cu o rată de ocupare de 63,3% pentru acest segment de vârstă.

III. Pastile amare

• Populaţia României a scăzut cu 5,1%, iar populaţia stabilă a ajuns la 19,04 milioane locuitori
Populația totală a României a scăzut cu 5,1%, la 20.254.866 persoane în anul 2011, faţă de 21.354.396 persoane anterior, conform rezultatelor provizorii publicate de INS în urma recensământului populaţiei din anul 2011.
Populaţia stabilă reprezintă 94% din total, adică peste 19 milioane de locuitori. Din populaţia totală, 4,5% sunt persoane plecate pe perioadă îndelungată din ţară, iar un procent de 1,5% este reprezentat de persoanele temporar prezente în România.
Reducerea populaţiei ar putea determina creşterea ratei şomajului, ca urmare a scăderii populaţiei active, plecată la muncă în străinătate, însă numărul de șomeri va rămâne același. Aşadar, rata şomajului ar putea ajunge la 8,9%, cu 1 punct procentual sub media UE şi sub nivelele înregistrate de Polonia (9,9%), Slovacia (13,4%), Bulgaria (11,2%) sau Ungaria (10,9%).
Reducerea populaţiei ar putea avea impact şi asupra numărului de parlamentari. Păstrând regulile de prezenţă în Parlament a unui deputat la 70.000 de cetăţeni şi a unui senator la 160.000 locuitori, numărul de deputaţi s-ar putea reduce la 271, iar cel de senatori la 118, comparativ cu situaţia actuală, de 330 deputaţi şi 137 senatori.

• Costurile orare cu forţa de muncă au crescut
Costurile orare cu forţa de muncă au înregistrat a doua cea mai mare creştere din UE-26, de 7,9% în al treilea trimestru din anul 2011 faţă de acelaşi trimestru din anul 2010. Majorarea înregistrată a fost de peste 3 ori mai mare decât media europeană de 2,6%, după cea a Bulgariei.

• Acces blocat în continuare pentru lucrătorii români pe piaţa olandeză, engleză şi belgiană
Olanda, Marea Britanie şi Belgia au anunţat menţinerea măsurilor restrictive pentru lucrătorii români şi bulgari pe piaţa muncii până la sfârşitul anului 2013, termenul maxim până la care pot fi aplicate astfel de măsuri pe piaţa muncii.
Decizia este conformă cu hotărârile stabilite prin Tratatul de aderare din anul 2005, care permite restricţionarea temporară, pe o perioadă de 7 ani, a accesului liber al lucrătorilor din România şi Bulgaria pe pieţele muncii din statele UE. Această perioadă este destinată pregătirii pentru asigurarea liberei circulaţii pe piaţa muncii.

• ISD rămân pe trend descendent
Investiţiile străine directe atrase de România în primele 10 luni din acest an s-au ridicat la 1,3 miliarde lei. Efectele crizei economice şi financiare se resimt în continuare asupra ISD, care au înregistrat o scădere cu 44% faţă de anul trecut.

• Preţurile producţiei industriale continuă să crească în luna decembrie
Preţurile producţiei industriale au crescut cu 0,4% în luna decembrie 2011 comparativ cu luna noiembrie. Majorarea a fost însă semnificativă faţă de aceeaşi lună din anul 2010, preţurile crescând cu 7%. Principala sursă a creşterii preţurilor pentru producţia industrială, în ambele cazuri, o reprezintă majorarea preţurilor la distribuţia apei; salubritate, gestionarea deşeurilor, activităţi de decontaminare.
România a înregistrat a 7-a cea mai mare creştere a preţurilor la produsele industriale din UE-25, conform Eurostat. Preţurile au crescut cu 6,7% în luna decembrie 2011 faţă de aceeaşi lună a anului precedent, în timp ce media europeană s-a majorat cu 4,9%.
Dacă în calcularea indicelui, Eurostat ţine cont de preţurile de vânzare pe pieţele interne ale produselor, Institutul Naţional de Statistică ia în calcul toate produsele fabricate şi comercializate la intern şi/sau la export. De aici reiese diferenţa de 0,3 puncte procentuale faţă de cifra publicată de INS.

• Cifra de afaceri pentru serviciile de piaţă prestate populaţiei continuă să aibă o dinamică lunară negativă
Cifra de afaceri pentru serviciile de piaţă prestate populaţiei s-a diminuat cu 3,8% comparativ cu luna precedentă. Totuși, aceasta a avut o evoluție pozitivă faţă de luna noiembrie a anului 2010 (10,8%). De asemenea, în primele 11 luni ale anului 2011 față de aceeași perioadă a anului 2010, indicatorul a înregistrat o creștere cu 9,8%.

• Libertatea economică s-a contractat ușor dar am urcat o poziție în clasamentul global
România a urcat o poziție în clasamentul gradului de libertate economică realizat de The Heritage Foundation, ajungând în prezent pe locul 62. Cu toate acestea, am înregistrat o scădere cu 0,3 a punctajului total de la 64,7 la 64,4. Tendința de scădere a gradului de libertate economică s-a observat la majoritatea statelor UE, cu excepția doar a Maltei (+1,3), Ungariei (+0,5), Lituaniei (+0,2) și Poloniei (+0,1).

banulbotosanean@yahoo.com
YM: banulbotosanean
(BanulBotosanean.ro)