Prima pagină » Sesiune specială de bacalaureat pentru olimpicii internaţionali

Sesiune specială de bacalaureat pentru olimpicii internaţionali

Liceenii care fac parte din loturile naţionale pentru olimpiade internaţionale ar putea susţine examenul de bacalaureat într-o sesiune specială. Ministerul Educaţiei va organiza această sesiune specială de bacalaureat, întrucât olimpiadele şi concursurile internaţionale se desfăşoară, în majoritatea cazurilor, în lunile iunie şi iulie, perioadă în care se desfăşoară şi prima sesiune de bacalaureat.

În consecinţă, elevii din clasele terminale de liceu, care fac parte din loturile naţionale pentru olimpiade internaţionale, nu pot participa la această sesiune de bacalaureat iunie-iulie 2010, respectiv la examenul de admitere în învăţământul superior 2010. În această situaţie, ministerul propune organizarea unei sesiuni speciale, în perioada 6-12 iunie 2010. (BanulBotosanean.ro)