Prima pagină » Ziua Asigurărilor, pe 5 noiembrie la Botoşani

Ziua Asigurărilor, pe 5 noiembrie la Botoşani

În data de 5 noiembrie se va organiza la Botoşani evenimentul Ziua Asigurărilor. Este un eveniment cu caracter interactiv care va reuni toţi liderii şi specialiştii pieţei locale de asigurări pentru a discuta despre oportunităţile şi problemele pe care le întâmpină acest domeniu, cu atât mai mult cu cât criza economică se face simţită în orice ramură de activitate.

Românii vor să îşi asigure locuinţele. Astfel, un eşantion reprezentativ a răspuns la întrebarea „Gândindu-vă la viitor, care consideraţi că este varianta care reprezintă cel mai bine intenţia dumneavoastră în legătură cu asigurarea de locuinţă?”. La această întrebare au răspuns doar cei care nu deţin o asigurare privată de locuinţă. „23,7% dintre bucureşteni şi 20,9% dintre românii din marile oraşe ale ţării, care nu deţin în prezent o asigurare de locuinţă, intenţionează să încheie în viitor, pe lângă poliţa de asigurare obligatorie, şi o poliţă de asigurare facultativă”, se arată în studiul ASIBUS 2009, realizat de MEDNET Marketing Research Center în colaborare cu Media XPRIMM. Media contribuţiei anuale pe care ar fi dispuşi să o plătească respondenţii ce intenţionează să încheie atât o asigurare obligatorie pentru locuinţă, cât şi una facultativă este de 1.150 lei în Bucureşti şi 856,22 lei în marile oraşe ale ţării. Studiu ASIBUS 2009 a fost realizat în perioada 2-14 aprilie 2009, prin intermediul interviurilor telefonice asistate de calculator (CATI). Cercetarea s-a bazat pe intervievarea unor persoane adulte (22-65 ani) din Bucureşti şi din oraşe cu mai mult de 100.000 locuitori. (BanulBotosanean.ro)