Prima pagină » Riscăm să mâncăm doar din import: Procesatorii de lapte vor importa materie primă

Riscăm să mâncăm doar din import: Procesatorii de lapte vor importa materie primă

Patronii firmelor locale din industria lactatelor vor importa laptele, cel mai probabil începând cu a doua parte a lunii decembrie. La această situaţie s-a ajuns atât din cauza scăderii cantităţii de lapte de pe piaţa locală, dar şi a scăderii crescătorilor de animale.

„Este o situaţie cu care ne confruntăm în fiecare an în această perioadă, mă refer la scăderea cantităţii de lapte, dar situaţia pare să fie mai altfel acum. Laptele de import a rămas, în continuare, mai ieftin decât cel autohton, iar dacă adăugăm costurile cu transportul constatăm că este acelaşi preţ, doar că în cazul importului nu mai avem noi atât de multă bătaie de cap legat de colectatul de la foarte mulţi procesatori”, a declarat Carmen Solomonescu, director adjunct al companiei Lactosolomonescu SRL, firmă din industria prelucrării laptelui. Procesatorii locali au tras în fiecare an semnale de alarmă cu privire la posibilitatea renunţării la achiziţiile de lapte de pe piaţa autohtonă în favoarea importului şi au solicitat ca autorităţile competente să ia măsurile necesare pentru a sprijini crescătorii de animale astfel încât preţul laptelui local să fie mai atractiv decât cel de import. Până acum nu s-au luat măsurile necesare. (BanulBotosanean.ro)