Prima pagină » Profesorii care au umflat notele la BAC, iertaţi de şefi

Profesorii care au umflat notele la BAC, iertaţi de şefi

„Nu este altceva decât eroare umană”, i-a apărat Ada Macovei pe cei 21 de profesori care au dat controversatele note la lucrările de la examenul de bacalaureat din vară. Şefa învăţământului botoşănean a spus că, având în vedere volumul mare de teze pe care le-au avut de corectat, cadrele didactice nu vor fi sancţionate pentru una sau două teze supraevaluate.

În plus, cele 32 de lucrări supraevaluate la limba română de cei 21 de profesori nu vor mai fi recorectate şi la nivelul Inspectoratului Şcolar Judeţean Botoşani, aşa cum a declarat inspectorul şcolar adjunct Horia Negrescu la începutul săptămânii. Şi asta, pentru că inspectorul general Ada Macovei crede că nu mai e necesară şi o a treia recorectare a tezelor, după cea iniţială şi cea făcută la nivelul Ministerului Educaţiei. „Părerea mea este că nu trebuie să sancţionăm foarte drastic aceşti profesori. Mie mi se pare mai grav cazul profesorilor despre care nimeni nu vorbeşte, respectiv cei care subevaluează tezele. Aceştia, de fapt, comit mari nedreptăţi împotriva elevilor. Le iau dreptul de a accede la o facultate pe care şi-o doresc, le iau dreptul la cazare, pot să îi prejudicieze şi financiar, prin faptul că nu mai intră pe locurile fără taxă, ci trebuie să îşi plătească taxa de şcolarizare. Despre aceştia, nimeni nu spune nimic”, a declarat Ada Macovei. Şefa Inspectoratului Şcolar a spus că doar un singur cadru didactic dintre cei care au mai fost pe lista celor care au umflat notele elevilor la bacalaureat se regăseşte şi acum printre cei 21, care de această dată a punctat cu 1.80 puncte în plus lucrarea la română a unui elev şi că profesorii cu erori de corectare repetate ar trebui scoşi definitiv din comisiile de corectare la examenul de bacalaureat. (BanulBotosanean.ro)

GIF 15 seconds change

GIF 15 seconds change