Prima pagină » Ada Macovei a controlat şcolile unde elevii au fost folosiţi în campanie electorală

Ada Macovei a controlat şcolile unde elevii au fost folosiţi în campanie electorală

Inspectoratul Şcolar Judeţean(ISJ) a efectuat, astăzi, un control în două unităţi şcolare ca urmare a unor informaţii potrivit cărora câţiva zeci de elevi ar fi fost folosiţi în timpul orelor la campania electorală a lui Mircea Geoană. Una dintre clasele la care au fost găsiţi cei mai mulţi absenţi a fost cea la care dirigintă este pesedista Ana Bărculeţ, fosta adjunctă a lui Macovei la ISJ.

„Am fost în control la „Gheorghe Asachi” şi la Agricol. La primul liceu am descoperit 40 de elevi lipsă dintr-un total de 246 de elevi, iar la al doilea lipseau 40 de elevi dintr-un total de 240. La clasa la care este diriginte doamna Bărculeţ lipseau 10 elevi, dintre care doi bolnavi şi opt învoiţi. Am discutat cu doamna şi a spus că a învoit cei opt elevi pentru a putea pleca să cumpere nu ştiu ce cadou pentru un coleg şi că nu au legătură cu manifestările din campania electorală. Sper să nu se confirme informaţiile noastre potrivit cărora elevii sunt folosiţi, aşa cum a fost şi până acum, de anumite cadre didactice în campanie electorală cu acceptul acestor cadre. Este grav să se întâmple aşa, deoarece şi PSD şi toate celelalte partide au resurse umane suficiente şi nu mai trebuie folosiţi şi elevii. Este grav că se întâmplă asta, şi ştim cu toţii că de atâţia ani se întâmplă, mai ales că părinţii elevilor ştiu că aceştia sunt la şcoală, că învaţă. Eu ca inspector general nu folosesc elevii în campania electorală şi nu voi tolera ca vreun profesor să facă asta”, a declarat Ada Macovei. Aceasta a spus că profesorii care sunt bănuiţi că folosesc elevii în campaniile electorale cunosc legislaţia în vigoare şi absent nemotivat primesc elevii, şi nu ei. „Cadrele didactice ştiu cum să procedeze, ştiu regulamentul şi dacă va fi cineva care va fi pedepsit va fi elevul folosit, manipulat pentru un partid politic, şi nu profesorul care a manipulat copilul”, a completat şefa ISJ. Aceasta a precizat că la ultima campanie electorală, de la alegerile pentru Parlamentul European, o şcoală din Flămânzi a fost închisă la ora 12 pentru că directorii erau implicaţi în campania PNL şi i-au dus pe elevi la mitingul electoral. „Nu este un atac împotriva doamnei Bărculeţ, nici a PSD, ci este doar o situaţie pe care eu nu vreau să o tolerez, indiferent dacă vine de la profesori din PSD, PNL sau PDL”, a completat Macovei. (BanulBotosanean.ro)