Prima pagină » Metler, sef interimar la ITM

Metler, sef interimar la ITM

Stelian Metler este noul şef interimar al Inspectoratului Teritorial de Muncă. Numirea acestuia a venit ieri, după ora 17.00, la o zi după ce a fost destituit din funcţia de director coordonator adjunct. După destituire Metler a plecat la un simpozion şi spune că nu a fost contactat de niciun superior de la centru cu privire la această numire.

„Nu am fost contactat în acest sens. După ce am fost destituit din funcţia de director coordonator adjunct şi trecut pe cea de inspector de muncă am plecat la un simpozion la Târgu Ocna. Este săptămâna europeană a securităţii şi sănătăţii în muncă şi avem lucrări pe această temă care vor fi publicate într-o carte de specialitate”, a declarat Metler. Acesta a precizat că mandatul său de interimat la conducerea ITM este pe o perioadă nedeterminată. Metler se întoarce în Botoşani la finele acestei săptămâni, iar de luni va prelua conducerea ITM. Până atunci acţiunile de control derulate de inspectorii în muncă vor continua după planificările deja existente. Fostul director coordonator, Ovidiu Micuţaru, a declarat că-şi menţine hotărârea de a acţiona în instanţă ordinul de revocare din funcţie. „Ca profesionist în acest sistem, voi contesta acest ordin pentru că este abuziv şi ilegal, nu pentru a căpăta din nou funcţie. Vreau doar să se îndrepte greşeala, să se intre în legalitate”, a declarat Micuţaru. Vă reamintim că marţi întreaga conducere a ITM a fost destituită, directorul general Micuţaru, susţinut de PSD, dar şi adjuncţii Metler şi Brânduşa Bucşă, primul susţinut de PDL, ultima de PSD. (BanulBotosanean.ro)

GIF 15 seconds change

GIF 15 seconds change