Prima pagină » Finanţele au de încasat 254,5 milioane lei de la firmele botoşănene

Finanţele au de încasat 254,5 milioane lei de la firmele botoşănene

Jumătate dintre datorii aparţin firmelor din Top 10 debitori la bugetul consolidat al statului. Apa Grup şi Termica continuă să fie lideri incontestabili ai acestui top.

Direcţia Generală a Finanţelor Publice Botoşani are de încasat 254,5 milioane de lei vechi de la firmele din judeţ. La nivel de administraţii financiare, cea care are de recuperat cele mai mari creanţe este Administraţia Contribuabililor Mijlocii, care înregistrează un volum al arieratelor de 121,1 milioane lei. Aceasta este urmată de Administraţia Finanţelor Publice(AFP) a Municipiului Botoşani, cu un volum al debitelor de încasat de 103,8 milioane lei. Apoi AFP Dorohoi are un volum de recuperat de 12,6 milioane lei,  AFP Săveni face parte din top cu 6,1 milioane lei, AFP Truşeşti 3,8 milioane lei, AFP Flămânzi 3,7 milioane lei, AFP Darabani 1,8 milioane lei, iar AFP Suliţa 1,1 milioane lei.




„Primii zece mari datornici din judeţul Botoşani au acumulat, până la 31 mai 2009 datorii la bugetul consolidat al statului în sumă de 136,5 milioane lei şi se află în situaţia de executare silită. Per total, primii zece datornici concentrează 53,6 % din totalul arieratelor recuperabile aflate în sold la amintită”, a declarat Marta Scutaru, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Botoşani.
Top 10 cei mai mari datornici la bugetul consolidat al statului este compus din: Apa Grup SA cu un debit de  55,8 milioane lei, Termica SA 48,08 milioane lei, Coros SRL, 6,9 milioane lei, Nord Silva Assist SRL 6,02 milioane lei, Moldopan SA 5,9 milioane lei – din care peste 85% reprezintă dobânzi şi penalizări, MDA Import 3,1 milioane lei, Fidelio SRL 2,9 milioane lei, Compress SRL 2,6 milioane lei, Alimentexp SA 2,4 milioane lei, Codin SA Dorohoi 2,3 milioane lei.
Apa Grup şi Termica reprezintă touă probleme mari pe care atât Fiscul, cât şi autorităţile locale trebuie să le rezolve. În primul rând, Ministerul de Finanţe impune Fiscului botoşănean plan de încasări luând în calcul şi datoriile pe care Termica şi Apa Grup le au la bugetul de stat. Cele două aparţin Consiliului Local, respectiv Consiliului Judeţean, adică tot statului. „Planul de încasări este mai mare din cauza creanţelor pe care le avem de încasat de la cei doi agenţi economici. Din păcate, nu avem ce încasa de la cei doi operatori şi nici nu putem să-i executăm deoarece sunt de utilitate publică. Am solicitat autorităţilor locale şi celor judeţene să încerce rezolvarea problemelor celor două socităţi şi ştiu că s-au adresat autorităţilor centrale, iar acum se aşteaptă un răspuns”, a declarat Radu Ţurcanu, director executiv al Finanţelor.
Ioan Diaconu, directorul Termica SA, a spus că a trimis, împreună cu Primăria şi Prefectura, o solicitare Ministerului de Finanţe pentru a rezolva problema datoriilor istorice ale societăţii pe care o conduce. „Nu am primit niciun răspuns până acum, dar cu siguranţă în perioada imediat următoare vom discuta cu autorităţile centrale soluţiile viabile pentru a scăpa de aceste datorii”, a spus Diaconu. Termica va beneficia de investiţii în valoare de 50 milioane de euro de la Uniunea Europeană şi Guvern pentru reabilitarea totală a sursei de producţie, ceea ce va duce la eliminarea problemelor societăţii. Din acest motiv, autorităţile locale fac demersuri la nivel central pentru a scăpa compania de datoriile către stat.







Aceeaşi soartă o are şi Apa Grup, care este cel mai mare datornic la bugetul statului. Consiliul Judeţean şi conducerea societăţii au solicitat Ministerului de Finanţe recapitalizarea firmei, astfel încât să scape de datoriile colosale la buget. „Precedentul există, acum o lună la Galaţi operatorul de apă din municipiul reşedinţă de judeţ a beneficiat de o recapitalizare. S-ar putea face şi la noi sau, în caz contrar, se poate pune în practică una dintre celelalte trei soluţii propuse şi care au ajuns atât la premierul Emil Boc, cât şi la ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea”, a completat Maricel Georgescu, directorul Apa Grup. (BanulBotosanean.ro)