Prima pagină » Apa mai scumpa cu 31%

Apa mai scumpa cu 31%

Autoritatile judetene sustin ca nu au incotro si ca majorarea pretului la apa cu 31% devine inevitabila pentru supravietuirea Societatii Apa Grup. In plus, sefii Consiliului Judetean au ajuns la concluzia ca populatia va putea suporta fara probleme aceasta majorare de pret. „Cred totusi ca nu este un pret foarte mare”, este concluzia trasa de vicepresedintele Consiliului Judetean Botosani. La sfarsitul acestei luni, majorarea pretului apei va fi supusa votului consilierilor judeteni. 

In urma unor sedinte sustinute de cei din conducerea Consiliului Judetean dar si cu membrii adunarii AGA a societatii Apa Grup Botosani, reprezentantii Consiliului Judetean vor propune majorarea pretului la apa cu 0,63 lei noi metrul cub. Initial, conducerea Consiliului Judetean s-a aratat impotriva majorarii pretului la apa cu 25%, conform cerintelor din contractele semnate pe programul ISPA, incercand sa se ajunga la o crestere a pretului apei cu doar 6%, reprezentand ajustarea la rata inflatiei. „Se cere ajustarea la inflatie cu circa 6 procente, dupa care mai este conditionalitatea din memorandumul ISPA privitoare la cresterea in termeni reali a tarifului la apa cu 25%. Am avut niste discutii si vineri si astazi cu cei de la AGA. Noi am cam analizat toate hartiile si s-ar parea ca nu mai avem cum sa o incalcim prea mult cu aceasta crestere a tarifului pentru ca altfel distrugem societatea cu totul”, a declarat Cristian Achitei, vicepresedintele Consiliului Judetean Botosani. La momentul respectiv, seful Consiliului Judetean, se lega in afirmatia sa de rata suportabilitatii, stipulata in memorandumul cu privire la programul ISPA. Insa, in urma unor analize, s-a constatat ca, de fapt, botosanenii vor putea suporta o crestere a pretului la apa de 31%. „Privitor la gradul de suportabilitate, noi am cerut de la Apa Grup sa ia legatura cu mai multe consilii locale unde ei administreaza gestiunea cu apa si am de la foarte multe consilii locale, hotarari de consiliu local cu cresterea tarifului cu 25%, ceea ce inseamna ca acolo, la Stefanesti, Darabani, Saveni, s-au facut niste calcule si exista suportabilitatea acestei cresteri cu 25%. Cand spui 25% ti se pare ca e nu stiu ce minune. In termeni reali, cei 25% plus cat presupune inflatia, inseamna o crestere a pretului pe metru cub de apa cu 0,63 lei, adica de la 2,07 la 2,70 lei noi. Cred totusi ca nu este un pret foarte mare”, a specificat vicepresedintele Consiliului Judetean Botosani. Aceasta majorare va fi supusa votului la finele lunii in curs, in cadrul sedintei ordinare de Consiliu Judetean Botosani. „Practic, din toate analizele noastre, cred ca nu mai putem amana treaba asta. Pe 26 iunie va fi supus votului proiectul in sedinta de CJ – e o conditionalitate pe trimestrul II 2009. Cresterea este mica la fiecare consumator in parte dar la un consum de apa de sute de mii de metri cubi, daca faci un calcul, cresterea reala si eficienta economica pe Apa Grup va creste”, a completat Cristian Achitei. Mentionam ca pretul la apa a mai suferit anul acesta o ajustare la rata inflatiei, fiind necesare cel putin doua ajustari in acest sens, potrivit prevederilor legale. (www.evenimentuldebotosani.ro)