Prima pagină » Băncile tranzacţionează greu banii firmelor

Băncile tranzacţionează greu banii firmelor

Sistemul bancar a pus mari probleme mediului de afaceri în ultima perioadă din cauza greutăţii cu care transfera banii dintr-un cont în altul. Directorii băncilor au declaraţii diferite, unii susţin că nu au întâlnit astfel de cazuri, în timp ce alţii recunosc o parte din problemă.

Băncile au tranzacţionat cu pus piedici importante în ultima perioadă mediului de afaceri, atât prin atitudinea privitoare la creditarea agenţilor economici, cât şi în ceea ce priveşte rularea banilor socităţilor comerciale. Mulţi administratori de firmă s-au plâns, în ultima perioadă, de faptul că îşi încasează greu facturile şi, mai mult, dacă au de făcut o plată banii nu ajung la timp la destinatar. „Am trecut printr-o perioadă foarte grea în ultimele luni şi nu am primit nicio explicaţie logică şi care să aibă vreo legătură cu sistemele implementate în bănci. Ni s-a tot spus că au introdus sistemul de compensare electronică şi că nu vor mai fi probleme. Atât eu, cât şi alte zeci de oameni de afaceri cunoscuţi de mine am avut, însă, aceeaşi problemă la bănci în ultima perioadă: timpul prea mare în care se făce o tranzacţie. Spre exemplu, dacă eu plătesc unei alte firme care nu are contul la aceeaşi bancă la care am şi eu banii pot ajunge la destinatar şi într-o săptămână. La firma mea am avut un caz în care am încasat banii la 20 de zile după ce partenerul de afaceri mi-a virat banii. Cei de la bancă au dat din umeri, au tot dat vina pe partenerul meu, dar acesta avea copie după extrasul de cont în care se specifica data la care el a alimentat contul şi destinaţia banilor. Nu ştiu acum dacă banii au rămas blocaţi la banca la care avea el cont sau la cea la care am eu”, a declarat un om de afaceri. Acesta a precizat că a avut şi cazuri în care chiar dacă banii erau viraţi din conturi de la aceeaşi bancă şi în timul prevăzut de regulament tot nu ajungeau în contul destinatarului în aceeaşi zi, ci abia după o zi. Omul de afaceri a precizat că există suspiciuni că băncile au acest comportament ca urmare a lipsei de lichidităţi din sistemul propriu şi a faptului că nu fac faţă solicitării de numerar.

La bancheri, oficial e bine
Unii dintre bancheri recunosc faptul că mai sunt unele probleme în sistemul de decontare online, dar nu recunosc faptul că s-ar folosi de banii societăţilor în alte scopuri. Alţii nu renunosc nicio parte din vină.
Dan Alupoaiei, directorul uneia dintre băncile prezente în Botoşani, a spus că nu a auzit de niciun caz în care să se fi întârziat tranzacţionarea banilor. „Nu ştiu niciun caz de acest fel şi este imposibil să se întâmple astfel şi îmi este greu să cred având în vedere sistemul de decontare online cu care se lucrează”, a declarat Alupoaiei. Un alt bancher, Gabriel Luţă, a spus există şi cazuri în care se mai întârzie tranzacţionarea. „La noi s-a întârziat cel mai mult trei zile, dar fiecare caz în parte are particularităţile sale. Nu putem şti de ce nu s-au virat banii de la nu ştiu ce bancă. Apoi, chestia că banca foloseşte aceşti bani în interes persoanl nu este adevărată. Vorbim despre bani care azi sunt, mâine nu, nu despre depozite. Nu poţi să foloseşti aceşti bani în speranţa că mâine vor fi alţii care să îi înlocuiască deoarece nimeni nu ştie ce volum al tranzacţiilor va fi în viitor”, a precizat Luţă.
Lipsa de lichidităţi, problema
Dorin Romeo Floareş, preşedintele Camerei de Comerţ Industrie şi Agricultură Botoşani, a spus că întârzierea deconturilor între firme prin intermediul băncilor au fost provocate de către lipsa de lichidităţi. „Conjunctura economică a făcut ca lichidităţile să fie din ce în ce mai puţine pe piaţă şi asta nu au vrut nici băncile şi nici firmele. Să sperăm că această perioadă va trece cât mai rapid şi că lucrurile vor începe să reintre în normalitate”, a declarat Floareş. (BanulBotosanean.ro)