Prima pagină » Futures pentru începători: vocabularul opţiunilor (IV)

Futures pentru începători: vocabularul opţiunilor (IV)

Elemente importante ale unei opţiuni sunt: cotaţia care pe piaţa optiunilor este identică cu cotaţia activului suport pe piata spot şi pasul de tranzacţionare care reprezintă fluctuaţia minimă a primei pe piaţa opţiunilor. Pentru contractele options valutare şi cele pe acţiuni pasul, la Sibex, este de 0,0001 lei. Aceasta înseamnă că preţurile care se pot negocia pe piaţă, pentru primele plătite/încasate, pot varia cu minim 0,0001 lei.
Data scadenţei: este ziua în care expiră contractele options rămase deschise. La Sibex, scadenţele contractelor options coincid cu zilele de scadenţă ale contractelor futures suport.
Un element foarte importat este mărimea obiectului contractului care este standardizată pentru fiecare contract. Când se tranzacţionează un contract options pe cursul RON/USD practic se tranzacţionează dreptul de a cumpăra sau a vinde contractul futures corespunzator. Deci fiecare opţiune acoperă un contract futures suport. Dacă un investitor doreşte să cumpere pe piaţa options dreptul de a cumpăra/vinde 5.000 dolari, atunci el va trebui sa cumpere cinci contracte options. La fel se prezintă lucrurile şi în cazul contractului RON/EUR (se tranzacţionează echivalentul a 1.000 euro). Pe piaţa options a acţiunilor, mărimea contractelor este echivalentul a 1.000 acţiuni cu excepţia contractului DERRC care acoperă echivalentul a 10.000 acţiuni. Vânzarea pe piaţa options a 100.000 de acţiuni Rompetrol, înseamnă întroducerea în piaţă a unui ordin de vânzare de 10 contracte DERRC.
În cadrul vocabularului utilizat de investitorii optins se întâlnesc şi expresiile prima şi ultima zi de tranzacţionare Prima zi de tranzacţionare a opţiunilor este ziua în care a fost stabilit primul preţ de cotare al contractului futures suport. Ultima zi de tranzacţionare şi data expirării opţiunii coincid cu ultima zi de tranzacţionare, respectiv ziua de scadenţa a contractului futures suport.
Preţul de executare la scadenţă: este preţul la care se lichidează contractele options „în bani”. Pentru a putea înţelege mecanismul de executare la scadenţă este nevoie să definim însă şi expresia : poziţie deschisă pe piaţa options. Prin urmare, poziţia deschisă pe piaţa options este un contract options cumpărat sau vândut şi nelichidat printr-o operaţiune inversă. Cu alte cuvinte, în momentul în care un investitor cumpără sau vinde un contract options pe un anumit activ, i se deschide o poziţie pe piaţa respectivă. Orice contract options tranzacţionat presupune deschiderea a două poziţii: una de vânzare (sau „short”) şi una de cumpărare (sau „long”). Poziţiile deschise sunt înregistrate la Casa de Compensaţie. În momentul în care contractul options este lichidat poziţiile deschise corespunzatoare acestuia se închid.
BanulBotosanean.ro si specialistii in bursa va prezinta serialul FUTURES PENTRU INCEPATORI

GIF 15 seconds change

GIF 15 seconds change