Banul Botosanean

A+ A A-

Medicul Ciofu, veste URIAŞĂ pentru bolnavii de hepatită C: creşte accesul la tratamentul fără interferon

medicul Tamara Ciofu, deputat PSDMedicul Tamara Ciofu, deputat PSD, a anunțat astăzi că în urma unei interpelări transmise Ministerului Sănătății a primit confirmarea că în perioada imediat următoare va crește accesul pacienților la tratament fără interferon.

 

 

„Ministerul Sănătății m-a informat că va crește numărul pacienților eligibili pentru includerea în tratamentul hepatitei cronice cu virus C. Astfel, în acest an vor beneficia de acest tratament 10.000 de persoane de la gradul de fibroză F3 și F4, ciroză compensată, până la cei cu fibroză de gradul F2 asociată cu manifestări extrahepatice de tip autoimun determinate de infecția cu virus C, precum și pacienții cu fibroză F2 care implică evoluția bolii hepatice la care poate fi sau a fost efectuat tratament curativ, fără semne de recurență”, a declarat Tamara Ciofu.

 

Casa Națională de Asigurări de Sănătate a publicat pe site-ul instituției proiectul de ordin privind criteriile de eligibilitate, monitorizarea și indicatorii de rezultat pentru tratamentul cu medicamente cu acțiune antivirala directă ce a fost aprobat prin Ordinul președintelui CNAS nr. 158/13.03.2017.

 

Personalul medical este inclus în programul de tratament fără intereferon, indiferent de gradul fibrozei în vederea protecției pacienților, întrucât cadrele sanitare pot transmite infecția bolnavilor pe care îi îngrijesc.

 

Copyright © 2011 Banul Botoşănean