Salvaţi Copiii a donat aparatură medicală performantă de 20.000 euro în Botoşani şi Dorohoi

Salvati Copiii cu donatii la Botosani si Dorohoi

Salvaţi Copiii România a ajuns miercuri în județul Botoșani cu aparatură medicală performantă, în valoare de aproape 20.000 de euro. Astfel, Spitalul Municipal Dorohoi a primit un incubator de transport, de 9.600 de euro iar secția de neonatologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Botoșani va primi o masă radiantă cu modul de resuscitare, de 9.800 de euro, echipamente care vor ajuta copiii născuți prematur să supraviețuiască.

Această acţiune face parte dintr-o serie de 30 de dotări pe care Salvaţi Copiii le va face până la finalul anului, în întreaga țară. În ultimii ani, Organizația Salvați Copiii a donat echipamente în valoare de 78.000 de euro spitalelor din județele Botoșani și Suceava.

„Pentru al treilea an consecutiv, Salvați Copiii ajunge în Botoșani, în cadrul programului național de reducere a mortalității infantile. Aparatele donate astăzi sunt esenţiale în primele zile de viaţă ale bebelușilor născuţi înainte de termen şi ne bucurăm că, de acum încolo, aceștia vor avea șansa unui viitor mai bun. Nu în ultimul rând, dorim să atragem din nou atenţia asupra sprijinului de care avem nevoie din partea oamenilor şi a companiilor, pentru a putea continua eforturile de salvare a copiilor născuţi prematur”, a declarat Gabriela Alexandrescu, președinte executiv Salvați Copiii România.

Salvati Copiii cu donatii la Botosani si DorohoiPotrivit datelor Ministerului Sănătății (Institutul Național de Sănătate Publică, Centrul Național de Statistică și Informatică în Sănătate Publică), rata mortalitații infantile în județul Botoșani a scăzut de la 13,5 la mie, în 2014, la 9,8 la mie în 2015, însă continuă să înregistreze una dintre cele mai înalte valori din România.

„Suntem recunoscători pentru incubatorul pe care l-am primit astăzi, acest aparat de ultimă generație ne va permite transportul și îngrijirea în condiții de siguranță a prematurilor. De acum încolo, bebelușii vor beneficia mult mai ușor de tratamentele de care au atât de mare nevoie. Mulțumim Organizației Salvați Copiii pentru donație și implicare!”, a spus şi medicul Emilian Vamvu, managerul Spitalului Municipal Dorohoi.

Efortul Organizației Salvați Copiii de a sprijini maternitățile în a asigura tratament medical adecvat și imediat copiilor născuți prematur este consistent, iar progresul este vizibil: în șase ani, rata mortalității infantile a scăzut, dar a rămas în continuare una care plasează România pe primul loc din Uniunea Europeană.

Astfel, în 2010, la startul programului Salvați Copiii de reducere a mortalității infantile, România înregistra o rată a mortalităţii infantile de 10,6 la mia de copii născuți vii. În doar 5 ani, țara noastră a coborât până la o rată de 8 la 1000 de nou-născuţi vii, în 2015.

 

„Îmi doresc ca toți copiii născuți prematur să beneficieze de cele mai bune îngrijiri, iar acest lucru se poate întâmpla doar într-o maternitate dotată cu echipamente medicale performante. Voi continua să mă implic pentru fiecare dintre acești bebeluși care se grăbesc să vină pe lume, pentru ca niciun copil să nu mai moară din cauze ce pot fi prevenite!”, a declarat şi Amalia Năstase, ambasador al campaniei Salvați Copiii pentru reducerea mortalității infantile.

În 2016, Salvați Copiii România va investi peste 490.000 de euro în dotarea maternităților și secțiilor de nou-născuți din Arad, Timișoara, Pitești, Brașov, București (Maternitatea Cantacuzino, Maternitatea Bucur, Maternitatea Pantelimon, Maternitatea Giulești, Spitalul Clinic CF2), Reșița, Oravița, Mangalia, Craiova, Focșani, Hațeg, Slobozia, Iași, Pașcani, Târgu Mureș, Roman, Târgu Neamț, Vaslui, Dorohoi, Călărași, Giurgiu, Tulcea și Teleorman, ridicând numărul maternităților sprijinite la 67.

Până acum, 24.000 de nou-născuți au primit o șansă la viață, pentru că au primit asistență medicală adecvată, în urma eforturilor de dotare a maternităților. Cei care doresc să susţină programul Salvaţi Copiii de reducere a mortalității infantile în România o pot face cu un SMS lunar la 8844 cu textul „SALVEZ”, în valoare de 2 Euro.

Despre Organizaţia Salvaţi Copiii
Salvați Copiii este o organizație neguvernamentală, asociație de utilitate publică, non-profit, democratică, neafiliată politic sau religios, care militează activ pentru protecția drepturilor copilului în România, din 1990, în acord cu prevederile Convenţiei Naţiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului, cu Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene și cu legislația României.
Salvați Copiii adoptă o poziție independentă în raport cu acțiunile și măsurile instituțiilor, recunoscând că implementarea legislaţiei şi a politicilor publice în materia drepturilor copiilor nu poate ignora strânsa colaborare dintre autorităţi, familie, copii şi societatea în care fiecare actor implicat îşi acceptă responsabilitatea conform principiilor unui parteneriat autentic şi viabil.
În calitate de membru al Save the Children International, cea mai mare organizaţie independentă din lume care promovează drepturile copilului şi care cuprinde 30 de membri şi desfăşoară programe în peste 120 de ţări, VIZIUNEA noastră este o lume care respectă, pentru fiecare copil, dreptul său la supraviețuire, educație, protecție și participare, asumându-ne MISIUNEA de a obţine progrese importante privind modul în care copiii sunt trataţi şi producerea schimbărilor imediate şi de durată în viaţa acestora. În cei 26 de ani de activitate, peste 1.340.000 de copii au fost implicați în programele și campaniile Organizației Salvați Copiii.

 

BanulBotosanean.ro
www.facebook.com/pages/BanulBotosanean-Botosani