A dat de pământ cu pesediştii: Promisiuni deşarte. Pălăria guvernării este prea mare pentru ei

Preşedintele PNL Botoşani, senatorul Costel Şoptică, dezavuează vehement neonorarea promisiunilor făcute românilor de către PSD, considerând că partidul de guvernământ acţionează cu dispreţ la adresa cetăţenilor.

 

„După cum lesne se poate observa, exerciţiul guvernării este foarte anevoios pentru PSD! Populaţia este extrem de dezamăgită după aproape o jumătate de an de când PSD se ocupă de destinele ţării, iar votul masiv acordat acestei formaţiuni la alegerile parlamentare din decembrie anul trecut este regretat acum de oameni, după ce angajamentele au rămas la stadiul de vorbe fără acoperire în fapte. Din ce în ce mai mulţi români susţin că nu mai au încredere în PSD, deoarece partidul respectiv nu are respect faţă de oameni, prin neaplicarea măsurilor angajate”, a declarat senatorul liberal, într-o declaraţie de presă remisă joi.

Liderul liberalilor botoşăneni susţine că bâlbâielile PSD din actul de guvernare nu reprezintă altceva decât incapacitatea formaţiunii de

senator Costel Soptica, presedinte PNL Botosani

 a prezenta populaţiei adevărul. „Modul în care guvernează PSD seamănă mai degrabă cu un joc de-a «alba-neagra», un ping-pong straniu, în detrimentul celor care au crezut în promisiunile lor deşarte. Două exemple sunt edificatoare în acest sens, respectiv renunţarea la majorările salariale promise pentru a doua jumătate a anului, precum şi legea salarizării. În primul caz, PSD nu a explicat clar de ce se va amâna acest punct vital din programul de guvernare, iar legea salarizării unitare din sistemul bugetar este evident că nu va avea echitatea mult-aşteptată de către destinatarii actului normativ. În realitate, această lege va conduce la diminuări de salarii şi concedieri, iar raportarea la un buget unic de salarizare pentru instituţiile publice va face ca administraţiile locale să fie în imposibilitatea practică de a suporta plata salariilor angajaţilor”, a argumentat Costel Şoptică.

Parlamentarul PNL a mai taxat şi disputele dintre primul-ministru şi preşedintele PSD, susţinând că actul guvernării este dificil în condiţii de disensiuni interne. „PSD nici măcar nu este capabil să îşi ţină «în familie» disputele pe temele neîndeplinirii programului de guvernare! Certurile dintre Grindeanu şi Dragnea sunt tot mai evidente, «cuţitele» se ascut în văzul tuturor, iar consecinţa este o guvernare defectuoasă şi haotică. În concluzie, românii au ajuns la concluzia că «pălăria» guvernării este prea mare pentru PSD”, a conchis senatorul Costel Şoptică.