Banul Botosanean

A+ A A-

Președintele PNL Botoșani vrea ca România să se apropie și mai mult de Republica Moldova

senator Costel Soptica, presedinte PNL Botosani

La aproape 100 de ani de la Marea Unire, liberalii nu uită că au fost cei care au pus în practică acest mare ideal. Liberalii botoșăneni vor ca România să aibă grijă de frații de peste Prut, să își apropie Republica Moldova, ceea ce ar avantaja economic și județul Botoșani.  

 

La invitaţia Platformei Acţiunea 2012, alături de peste 100 de parlamentari din toate formaţiunile politice, senatorul PNL Botoşani Costel Şoptică a aderat la Grupul „Prietenii Unirii”, constituit în scopul strângerii relaţiilor de colaborare instituţională între România şi Republica Moldova.

„Obiectivele acestui grup sunt sprijinirea autorităţilor locale din Republica Moldova de a colabora cu cele române, atât prin înfrăţirea localităţilor din cele două ţări, cât şi prin ajutorarea cetăţenilor moldoveni de a cunoaşte România. Dorim să susţinem în această vară continuarea programului «Cunoaşte-ţi ţara», iniţiat în 2015, conform căruia cetăţenii moldoveni vizitează timp de trei zile obiective culturale, turistice sau economice din România. În acest sens, ne vom implica pentru obţinerea unor locuri de cazare în cămine, pensiuni sau mănăstiri pe durata verii”, a precizat senatorul Costel Şoptică, într-un comunicat de presă remis miercuri.

Parlamentarul liberal a mai adăugat că Grupul „Prietenii Unirii” va avea şi misiunea de a rezolva problemele cetăţenilor moldoveni care au şi cetăţenia română, inclusiv situaţiile în care minorilor basarabeni nu li se înnoiesc actele româneşti atunci când devin majori.

„Consider că membrii acestui grup pot să se implice activ în întărirea colaborării dintre România şi Moldova, deoarece până acum nu s-au făcut paşi concreţi în această direcţie. Trebuie să dezvoltăm mai consistent relaţiile dintre Bucureşti şi Chişinău, şi să nu ne axăm doar pe alocarea de fonduri guvernamentale către Moldova. Ca parlamentar dintr-un judeţ aflat la graniţa cu Republica Moldova, doresc să contribui din răsputeri la întărirea relaţiilor dintre cele două ţări surori, şi să găsim împreună cu membrii grupului soluţiile de apropiere instituţională, în aşa fel încât să putem într-un timp cât mai scurt să discutăm concret despre reunirea statelor noastre”, a concluzionat senatorul Costel Şoptică.

Copyright © 2011 Banul Botoşănean