Dolineaschi îi acuză pe frații Țurcanu că l-au sacrificat pe Mircea Diaconu

Dacă până acum liderul PSD Botoșani, Andrei Dolineaschi, se războia doar cu Florin Țurcanu, președintele PNL, mai nou duelurile s-au extins și au prins în „horă” un alt membru al familiei Țurcanu, pe Mihai, candidatul la europarlamentare.
Președintele PSD Botoșani, deputatul Andrei Dolineaschi, a salutat decizia Curții de Apel București care a admis candidatura lui Mircea Diaconu pentru Parlamentul European, înscris în competiție ca independent, după ce PNL a refuzat să-l includă pe lista proprie.

„S-a făcut dreptate de două ori! Pe de o parte s-a făcut dreptate față de deciziile Biroului Electoral Central și ale Agenției Naționale de Integritate care au respins fără motiv candidatura domnului Diaconu. Pe de altă parte, s-a făcut dreptate față de decizia politică a PNL de a-l exclude de pe lista proprie de candidați eligibili, deși dânsul a făcut foarte multe pentru acest partid”, a declarat liderul social-democrat.

Dolineaschi a mai spus că PNL a inventat un pretext ca să-l înlăture pe Mircea Diaconu de pe lista candidaților eligibili, pentru a-i face loc fratelui președintelui Consiliului Județean Botoșani, Mihai Țurcanu.

„PNL l-a sacrificat pe maestrul Mircea Diaconu pentru a-i face loc pe listă fratelui domnului Țurcanu. PNL miza pe șapte locuri eligibile, iar dacă vă uitați acum, după excluderea domnului Diaconu, pe ultimul loc eligibil se află fratele președintelui Consiliului Județean Botoșani. A fost însă o decizie proastă pentru că după excluderea domnului Diaconu, PNL nu va mai obține șapte mandate, cum miza inițial. Deci va pierde și PNL, și fratele domnului Țurcanu”, a subliniat președintele PSD Botoșani.

Liderul social-democrat a mai explicat că PNL a motivat excluderea lui Mircea Diaconu prin faptul că o invalidare a candidaturii acestuia ar fi lipsit partidul de reprezentanți în secțiile de votare, pentru că lista de candidați nu ar fi fost completă. În realitate, această condiție pentru desemnarea reprezentanților în secțiile de votare este valabilă doar la alegerile locale. În cazul alegerilor europarlamentare, partidele care au prioritate în desemnarea reprezentanților în secțiile de votare sunt cele care au deja membri în Parlamentul European, fapt valabil și pentru PNL.

„În realitate, știm bine că domnul Țurcanu a făcut presiuni mari la București ca fratele său să intre pe lista candidaților eligibili. Și iată că a reușit să-l impună pe locul lăsat liber de domnul Mircea Diaconu”, a adăugat Dolineaschi.

 

www.facebook.com/banulbotosanean
banulbotosanean@yahoo.com
YM: banulbotosanean
(BanulBotosanean.ro)