Probleme educaţionale grave şi foarte grave în Botoşani mai puţine decât în Mureş, Iaşi sau Braşov şi ceva mai mari ca în Sibiu

Probleme mari pentru sistemul de învăţământ din Botoşani, dar spre comparaţie sunt judeţe cu o economie uriaşă faţă de ce botoşăneană care au aceleaşi mari probleme. Ciudat este că alături de Botoşani sunt judeţe puternice economice şi care au şi centre universitare.  

 

Potrivit Asociaţiei OvidiuRO, la nivel național, mai mult de o treime dintre școli și grădinițe, respectiv 36%, majoritatea din zone rurale, se confruntă cu probleme educaționale grave și foarte grave. Asta înseamnă un risc crescut de abandon școlar, o pondere mare de cadre didactice necalificate și un grad ridicat de marginalizare al localității.

La nivel naţional, judeţul Botoşani este pe locul 5 în ceea ce priveşte problemele grave şi foarte grave din şcoli. 

Județele cu cele mai mari procente de școli încadrate în clasa 1 sau 2 de risc educațional sunt Vaslui (69%), Mureș (60%), Iași (57%), Brașov (53%), Botoșani (49%), Sibiu (47%), Bacău (45%) și Dolj (39%), se precizează într-un comunicat de presă al OvidiuRO.